Un olimpic a bătut recordul la Traversarea Tarniţei

Un olimpic a bătut recordul la Traversarea Tarniţei
La finalul săptămânii trecute a avut loc proba de traversare a lacului Tarniţa, organizată de Clubul Orca. Concursul este la a noua ediţie şi a fost câştigat de un fost sportiv de mare performanţă. Printre concurenţi s-au aflat şi oameni de afaceri.

Ştefan Gherghel, băimăreanul care a reprezentat România la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice (2000, 2004 şi 2008), a bătut recordul probei de 6.500 de metri, din deja tradiţionala cursă de traversare a lacului Tarniţa. Concursul este organizat pentru al nouălea an consecutiv. Gherghel a parcurs cei şase kilometri şi jumătate în o oră şi douăzeci de minute. Băimăreanul, devenit acum antrenor la Centrul Olimpic de Înot, a fost urmat de un elev de-al său, Mihai Naş, 17 ani, care a obţinut al doilea timp din istoria competiţiei.

"Am avut un weekend liber, iar eu şi Mihai am hotărât să facem un antrenament în aer liber. Cred că şi pentru Mihai a fost o cursă utilă, e o experienţă destul de dificilă, care te întăreşte. E o cursă grea, dar frumoasă. Şi distanţa a fost grea, că sunt la a doua tinereţe; apoi nu ştiam câte cotituri mai sunt, nu aveam nici ceas, parcă nu ştiam unde, când. Răbdarea nu mi-am pierdut-o, aş putea să înot o viaţă întreagă. Apa a fost ok, din punctul meu de vedere", a spus Ştefan Gherghel.

Traversarea Tarniţei, organizată de clubul Orca, a avut două probe: cea lungă, câştigată de Gherghel, dar şi una scurtă, de 1.500 de metri, unde s-a impus un junior, Baratosi Robert, cu 25 de minute şi 14 sutimi. La 6.500 de metri au luat parte 91 de concurenţi, ceea ce reprezintă un al record al întrecerii, în timp ce la 1.500 de metri au participat 53 de persoane.

"A fost una dintre cele reuşite competiţii de până acum, mai ales pentru că am avut cu 40 de concurenţi mai mult la proba lungă, 91, care e un record pentru România aş putea să spun. Avem nouă ediţii ale acestui concurs, anul viitor o vom organiza pe a zecea, şi din fericire nu am avut niciun incident neplăcut în această perioadă. A fost o onoare să îl avem alături de noi pe Ştefan Gherghel, participant la atâtea Olimpiade. Concursul este tot mai important, este cel mai mare concurs de înot în ape deschise din România. Sunt oameni care se antrenează zi de zi ca să poată înota proba de 6.500 de metri", a spus Liviu Precup, vicepreşedinte al clubului Orca.

La Traversarea Tarniţei s-au înscris concurenţi din Cluj, dar şi din Bucureşti, Alba Iulia sau Braşov. De asemenea, au fost mai mulţi străini, din Franţa, Grecia sau Germania. Printre cei care au înotat s-au aflat persoane cunoscute din mediul de afaceri clujean, precum Voicu Oprean, patronul AROBS, un obişnuit al curselor de înot, sau Ştefan Cadar, proprietarul companiei de transport Fany. Acesta a şi premiat doi concurenţi, cei mai tineri participanţi la ambele probe.

"Vrem să încurajăm tinerii să facă mişcare cât mai multă, de aceea ne-am gândit să oferim aceste premii. Eu am înotat la proba scurtă, întrucât că a fost prima mea participare. Mi-a plăcut mult competiţia şi atmosfera, iar anul viitor voi înota proba de 6.500 de metri", a spus Cadar.

În weekend, la Tarniţa a avut loc şi un concurs de triatlon (înot - ciclism - alergare), denumit Betfair Triathlon Challenge, organizat de clubul Orca împreună cu Betfair Romania Development.

 

Comenteaza