Falub, mesaj categoric către jucători: ”Să uite ce a fost anul trecut. Liga a III-a e altceva”

Falub, mesaj categoric către jucători: ”Să uite ce a fost anul trecut. Liga a III-a e altceva”
Antrenorul lui ”U” Cluj, Adrian Falub, le-a cerut jucătorilor să trateze cu mai multă seriozitate următoarele meciuri din Liga a III-a. ”Trebuie să uite ce a fost anul trecut. Acum e altceva”.

Tehnicianul "Șepcilor roșii" crede că echipa a avut şi ghinion cu Sănătatea, scor 0-0. "Meritam să câștigăm, pentru că am avut multe ocazii. Astăzi ne-a lipsit norocul. Am dominat partida și am încercat să jucăm în fața unei echipe care s-a apărat bine, dar nu ne-a pus probleme deosebite. Am obținut doar un punct și mergem mai departe, important e să promovăm, asta ne interesează.

Campionatul nu e atât de ușor pe cât se așteptau mulți, dar vom lupta până la capăt. Sunt echipe bune, precum Perfomanța Ighiu, care ne-a pus probleme, chiar dacă am învins-o. Sănătatea și-a dorit mult de la acest meci, poate a fost cel mai important pentru ei. Trebuie să uităm ce a fost anul trecut (când "U" a obținut 27 victorii și un egal în Liga a IV-a, n. red.) și să ne gândim că Liga a 3-a e altceva", a spus Falub.

"U" Cluj ocupă locul 4 în Seria a V-a, având 11 puncte. Sănătatea este pe 10, cu 8 puncte. La conducerea clasamentului se află Metalurgistrul Cugir (15 puncte), urmată de Comuna Recea și Unirea Alba Iulia (ambele cu câte 13 puncte).

În acest campionat, "alb-negrii" au înregistrat trei victorii (4-0 cu Unirea Dej, 3-0 cu Performanța Ighiu și 7-2 împotriva Viitorului Ghimbav), două remize (1-1 cu CFR 2, 0-0 cu Sănătatea) și o înfrângere (0-2 la Unirea Tășnad).

Comenteaza