Apuseni Ultra Race, la final. Ultramaratonul din Munţii Apuseni şi-a desemnat câştigătorii

Apuseni Ultra Race, la final. Ultramaratonul din Munţii Apuseni şi-a desemnat câştigătorii
| Foto: Facebook/ApuseniUltraRace

Cursa internaţională Apuseni Ultra Race, singura cursă de 100 de mile din România, și-a desemnat câștigătorii în cadrul celor trei probe de concurs: 170km, 100km, respectiv 40km.

Anul acesta, Apuseni Ultra Race, singura cursă de 100 de mile din România, a fost organizată sub egida Centenarului Marii Uniri, astfel că, pe lângă proba consacrată de 170 km, probă ce a fost numită Cursa Roșie, au fost organizate încă două probe care să întregească tricolorul: Cursa Galbenă (100 km) și Cursa Albastră (40 km). 

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, startul s-a dat vineri, 21 septembrie, la ora 6:00, participanţii fiind acompaniaţi la start de acordurile de mai bine de 100 ani ale tulnicului care și-a spus povestea în zona localității Arieșeni, spre încântarea alergătorilor.

"Participanții care au concurat la cursele de 100 km (17 participanți) și 40 km (15 participanți) au luat startul sâmbătă, astfel încât pe ultimii kilometri concurenții de la toate cele trei probe s-au intersectat. Traseul a străbătut zona Munților Apuseni, o zonă cu multe provocări pe timpul zilei, dar mai ales pe timpul nopții, astfel că participanții au fost nevoiți să se adapteze oricărei condiții, oricât de vitrege.

Concurenții de la proba de 170 km au avut de parcurs un traseu care urca cele mai înalte trei vârfuri ale Munților Apuseni. După startul din Arieșeni, au urcat pe Vârful Bihor (1.849 m), apoi trecând pe la Groapa Ruginoasă au străbătut zona Padiș, Cheile Galbenei sau Peștera Cetățile Rădesei. De aici, au trecut în Vlădeasa, ajungând pe vârful de 1.836 m. Deși au avut posibilitatea să doarmă în cele patru puncte de pe traseu, aceștia nu au profitat din plin de această facilitate.

Alergătorii au străbătut satele Răchițele, Dealu Botii, Beliș, Mărișel și Răcătău, după lăsarea întunericului. Ultimul „hop” înainte de finish-ul din Stațiunea Muntele Băișorii a fost Muntele Mare (1.826m).

Anul acesta au fost premiați primii trei clasați la cele două categorii de Open și primii trei clasați la categoriile de vârstă", potrivit Apuseni Ultra Race.

Câștigătorii probei de 170 km:

Categoria Open: Locul 1 Balint Bartha,  Locul 2 Balint Orsi,  Locul 3 Zoltan Neagu Florin Alexandru

 Categoria 18-39 ani:  Locul 1 Balint Bartha,  Locul 2 Balint Orsi,  Locul 3 Zoltan Neagu Florin Alexandru

Categoria 40 +: Locul 1 Lorant Bitto , Locul 2 Crăciunescu Adrian , Locul 3 Sava Cătălin

Categoria Feminin: Locul 1 Mihaela Cehreni, Locul 2 Mioara Milos

Câștigătorii probei de 100 km:

Categoria Open: Locul 1 Gheorghe Codrea, Locul 2 Gabor Sztranyiczki, Locul 3 Ianco Slovak

Categoria 18-39 ani: Locul 1 Ianco Slovak, Locul 2 Alexandru Ivanov, Locul 3 Gabor Ferencz

Categoria 40 +: Locul 1 Gheorghe Codrea, Locul 2 Gabor Sztranyiczki, Locul 3 Sergiu Rus

Categoria Feminin: Locul 1 Ecaterina Ciobanu, Locul 2 Daniela Avram

Câștigătorii probei de 40 km:

Categoria Open: Locul 1 Adrian Dorin Curta, Locul 2 Valeria Rusu, Locul 3 Ovidiu Meseșan

Categoria Masculin: Locul 1 Adrian Dorin Curta, Locul 2 Ovidiu Meseșan, Locul 3 Pintea Adrian Tiberiu

Categoria Feminin: Locul 1 Valeria Rusu, Locul 2 Adriana Mustea, Locul 3 Mătușica Ana-Maria

Balint Bartha, câștigătorul cursei de 170 km a ajuns la linia de final după 25 h și 35 de minute. Acesta a fost impresionat de traseul competiției. 

„Traseul a fost foarte frums. Nu am avut ocazia până acum să cunosc îndeaproape zona Munților Apuseni, dar acum, în cadrul Apuseni Ultra Race, am reușit să cutreier cam toate zonele importante. Mi-a plăcut foarte mult. Noaptea a fost de departe cea mai mare provocare. Am fost debusolat, dar până la urmă am reușit să îmi adun puterile și să merg mai departe. Până la această competiție, cel mai mult am alergat 115 km. Am simțit această diferență după 140 km, dar a meritat. După toată această experiență, concluzia este că Apuseni Ultra Race e mai mult decât o aventură”, a declarat Balint Bartha la finalul competiției.

Câștigătoarea cursei regină, de 170 km, Mihaela Cehreni, este dovada vie a faptului că totul este posibil cu o multă muncă și o voință de fier. Mihaela a început să alerge în luna mai a acestui an, iar în mai puțin de cinci luni a ajuns nu doar să alerge 170 de kilometri, ci și să câștige această probă. Mihaela consideră că „de vină sunt genele bune”, având calități în acest sens de mic copil. Până anul acesta însă, nici ea nu știa cât de mult talent zace în ea.

 „Am trecut prin toate stările posibile prin care poate trece un om: de la agonie la extaz, dar nu m-am gândit nici măcar o secundă să renunț”, a spus Mihaela la finalul cursei.

Dintre participanții care au abandonat anul trecut, doi dintre aceștia au revenit victorioși. Mai mult decât atât, unul dintre aceștia, Cătălin Sava a reușit să se claseze pe locul III la categoria 40+, în cadrul cursei de 170 km.

Comenteaza