Mi-e greu să cred că mai este cineva care nu a înţeles că în tot anul scurs de la plecare Walter a rămas de fapt proprietarul clubului. Că acţiunile au fost trecute pe numele lui Mărginean e adevărat, dar acest artificiu nu a schimbat cu nimic starea de fapt, iar eventuala revenire în acte a adevăratului patron e numai o chestiune juridică. Destinul clubului va rămâne acelaşi. La fel cum, într-o după amiază călduroasă din luna cireşelor, Walter l-ar putea lăsa în continuare pe Mărginean patron în acte, capriciu ce ar trebui să dea bătăi de cap doar împricinatului, nu şi clubului, care tocmai a mai bifat un an sub Walter.
Abia dacă înţelegem trecutul şi prezentul avem şanse să vedem ceva din viitor. A fost un an de tranziţie pentru Universitatea, un an cu finanţare la limita existenţei, cu multe convulsii, dar, totuşi, un an care a arătat că echipa nu e mânată spre dezastru. Dimpotrivă, s-a încercat şi se încearcă salvarea ei în plan sportiv, ceea ce demonstrează că eforturile nu sînt îndreptate spre distrugere. Cine crede altceva e bun de agăţat pe coada avionului, să-l pozeze pasionaţii la decolare.
Walter nu se întoarce pentru că nu a plecat niciodată în totalitate. Izbăvirea lui „U" nu se mai poate realiza însă împreună cu el, de altfel nu cred că vreuna din părţi şi-o doreşte. Ei, Walter şi Universitatea, vor coabita fără scandal până în clipa despărţirii. Soţul trădător e nevoit să-şi întreţină fosta dragoste de frica a ce ar putea ea spune. Situaţia are şi puţin haz: el ar pleca, dar stă că trebuie să stea, ea stă la fel, că-i nevoită, dar gândul tot la ducă-i e!
