Claudiu Niculescu, “uns” antrenor secund la “U”

Claudiu Niculescu, “uns” antrenor secund la “U”
Eroul Universităţii din “Ştefan cel Mare”, Claudiu Niculescu, a devenit noul antrenor secund al echipei clujene. Anunţul a fost făcut de finanţatorul Florian Walter, care spune că a luat această decizie după ce s-a consultat şi cu “principalul” Marian Pană.
Stafful “Şepcilor roşii” a fost părăsit în urmă cu aproape o lună de către Dorin Zotincă, fostul antrenor secund prezentându-şi demisia la câteva zile după meciul pierdut în deplasare, la FC Braşov. Zotincă nu a explicat, în mod oficial, decizia sa, mărturisindu-le unor apropiaţi că simte că nu se integrează în proiectul Universităţii. Walter a declarat sâmbătă, la Sport.ro, că numirea lui Niculescu în postura de secund are efect imediat.

“Sunt bucuros pentru munca depusă şi de cele trei puncte necesare îndeplinirii obiectivului. Claudiu Niculescu este un caracter deosebit, va fi secundul lui Marian Pană. Va rămâne şi jucător. Eu am discutat acum o lună despre viitorul lui, i-a surâs ideea, iar Marian Pană a acceptat”, a declarat Walter pentru sursa citată.

Acesta le-a răspuns celor care se aşteptau la un meci “în familie” între Dinamo şi “U”, dat fiind trecutul “alb-roşu” al mai multor jucători. Walter a spus că, mergând pe aceeaşi logică, şi Rapid ar trebui numit “Braşov II”, având în vedere că în “Giuleşti” au ajuns şapte foşti jucători ai ardelenilor.

“Am zis că sunt tâmpiţi cei care spun că «U» e Dinamo 2. Este o jignire adusă clubului. Noi suntem un club de sine stătător şi nu avem nimic de împărţit cu nimeni. De ce nu se vorbeşte şi de Rapid că e Braşov 2, pentru că şi ei au transferat jucători mulţi de acolo? Ar trebui să mai credem în onoare. Am şi dovedit acum că noi avem onoare”, a mai spus Florian Walter, imediat după victoria 4-3 contra lui Dinamo.

Comenteaza