Cum a evitat „U” falimentul cerut de cinci foşti jucători

Cum a evitat „U” falimentul cerut de cinci foşti jucători
Tribunalul Comercial a decis la mijlocul lunii octombrie să respingă cererea de faliment depusă de cinci foşti jucători, care a invocau diverse restanţe financiare. Motivarea instanţei a fost publicată abia acum câteva zile.

Judecătorul sindic Claudiu Gligan a respins la mijlocul lunii octombrie cererea de faliment depusă de Janos Szekely, Bogdan Apostu, Florin Hidişan, Viorel Dinu şi Apostu Muzac, cei cinci foşti jucători invocând neplata unor restanţe financiare, inclusiv a primelor de obiectiv. Instanţa a publicat abia la începutul acestui an motivarea deciziei, în care se precizează că ultimii trei nu au cum să ceară respectivele sume de bani din moment ce contractele au fost înregistrate înaintea demarării procedurii de insolvenţă, respectiv 8 februarie 2013.

„În ceea ce priveşte plata primei de neretrogradare, în mod corect a reţinut administratorul judiciar că în ceea ce îi priveşte pe creditorii Dinu Viorel, Muzac Apostol şi Hidişan Florin, aceasta reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii afectată de o condiţie suspensivă, având în vedere data încheierii convenţiilor civile cu aceştia (...) astfel că această creanţă reprezentând prima de neretrogradare trebuia înscrisă în tabelul de creanţe (...)", se arată în motivarea publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cei trei jucători au solicitat plata primelor pentru evitarea retrogradării, plus anumite restanţe la chiria apartamentelor.

O discuţie aparte a făcut cazul lui Apostu şi Szekely, contractele celor doi fiind înregistrate la o săptămână, respectiv o lună după deschiderea procedurii de insolvenţă. În acest caz, judecătorul sindic reţine creanţele lor - aproape 30.000 de euro - ca fiind curente, însă cu câteva precizări. Prima dintre ele este aceea că scandeţa respectivelor plăţi a fost în momentul în care Federaţia Română de Fotbal a validat clasamentul final al Ligii I, respectiv după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care a acordat licenţa Universităţii. Apoi, judecătorul sindic arată că avocatul celor doi trebuia să facă uz de un anumit articol din legea 85/2006 prin care să conteste raportul trimestrial sau lunar al administratorului judiciar, în cazul în care creanţele fotbaliştilor nu erau menţionate. Iar cum acest lucru nu s-a întâmplat decizia finală a fost de respingere în bloc a cererii celor cinci de declanşare a falimentului la FC „U" SA. „Având în vedere că aceste creanţe au devenit exigibile la data îndeplinirii condiţiei suspensive, respectiv la data la care FRF a validat clasamentul final al Ligii I şi dacă creditorii au jucat cel puţin 50 la sută din jocurile din campionat susţinute de către debitoare, această creanţă fiind o creanţă curentă creditorii aveau la îndemână procedura regulamentată de dispoziţiile art. 21 alin. 2 din legea nr. 85/2006, cu modificăril ulterioare", se mai arată în motivare. Cei cinci jucători au dreptul la recurs în termen de şapte zile de la comunicare.

"Mergem până în pânzele albe!"

Unul dintre jucătorii care au cerut plata primelor de joc în instanţă a declarat pentru ZIUA de CLUJ că vor continua acţiunile împotriva clubului până când drepturile le vor fi achitate. "E păcat că s-a ajuns în această situaţie, dar noi am semnat nişte contracte simple, negru pe alb. Ni s-au promis nişte bani în cazul în care ne salvam de la retrogradare. Noi ne-am făcut datoria, ei nu, situaţia e simplă! Suntem fotbalişti, nu licenţiaţi în drept, aşa că nu e treaba noastră cum şi de ce s-a ajuns aici. Vom merge până în pânzele albe", a specificat jucătorul care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

Cum comentează administratorul judiciar al FC „U"

Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al FC "U", a declarat pentru ZIUA de CLUJ că asupra clubului nu mai planează vreun pericol de faliment, hotărârea judecătorului sindic fiind clară în acest sens. Totuşi, Anastasescu spune că sumele restante, mai ales în cazul lui Szekely şi Apostu, declarate de către instanţă ca şi cheltuieli curente, se vor plăti. „Nu există pericol de faliment, decizia instanţei e clară. Vom discuta şi vom analiza situaţia. Sumele se vor plăti, nu e vorba de 30.000 de euro în cazul lui Szekely şi Apostu, suma e mai mică. Nu vă pot da un termen", s-a rezumat să spună Marieta Anastasescu.

 

Etichete
Comenteaza