Dilemele „studenţilor" în Antalya: Câţi nou-veniţi prind primul „11" în „Ghencea"

Dilemele „studenţilor
Antrenorul Mihai Teja înclină spre un sistem de joc diferit, cu doi atacanţi, după modelul implementat de fostul său colaborator, Mircea Rednic şi pregăteşte o echipă mult schimbată pentru prima etapă a anului.

„U" mai are la dispoziţie două săptămâni să pună toate lucrurile la punct înaintea partidei cu Steaua Bucureşti, din „Ghencea", restanţă din etapa a XIV-a. Cu opt jucători noi la dispoziţie, mare parte din ei fiind abia reintraţi în circuitul competiţional, Mihai Teja încearcă o mică „revoluţie" la nivel tactic. Antrenorul a încercat să schimbe sistemul de joc, mizând pe un modul 1-4-4-2, aşa cum o face şi Mircea Rednic, omul pe care l-a urmat la mai multe echipe de-a lungul carierei.

Anul aduce schimbări la „U", atât la nivelul primului „11", dar şi la nivel tactic. Mihai Teja a încercat să-i introducă, treptat, pe noii veniţi în angrenajul echipei, iar cinci dintre ei par să-şi fi acontat locurile de titulari. Ionuţ Rada a fost folosit în majoritatea partidelor din primul minut în centrul defensivei, Ronald Gercaliu nu are concurenţă în banda stângă, Karim Boutadjine şi Max Nicu au luat în primire cele două bezi ale mijlocului terenului, în timp ce Gabriel Machado va face pereche în ofensivă cu Vali Lemnaru. Totuşi, asupra unor poziţii planează încă anumite semne de întrebare.
Noul venit, Marius Martac, i-a impresionat deja pe colegii săi prin modul în care se pregăteşte, dar şi prin viteza sa în banda dreaptă, semn că va fi un concurent serios pentru Raul Ciupe. Apoi, în centrul defensivei, Abrudan, Szilagyi, Neag şi Ninu se bat pentru locul rămas liber lângă Ionuţ Rada. În cazul în care va merge pe un sistem 1-4-4-2, aşa cum am făcut-o în ultimele meciuri-test, Teja va avea la dispoziţe patru jucători pentru cele două poziţii libere din zona centrală a liniei mediene. Bucşa şi Cristocea au fost „bătuţi în cuie" în turul campionatului, primul fiind, de altfel, şi omul care a purtat banderola în cele mai multe rânduri, astfel că au şi prima şansă pentru un loc de titular. Concurenţii lor sunt tinerii Andreas Calcan şi Lorant Kovacs, ultimul fiind o veritabilă surpriză a sfârşitului de an, reuşind şi să marcheze în partida cu FC Braşov.

Bătălia pentru titularizare s-ar putea accentua şi mai serios în perioada următoare. Oficialii „Şepcilor roşii" au declarat în mai multe rânduri că până la revenirea la Cluj vor mai aduce un mijlocaş ofensiv. În ultima perioadă, „studenţii" au testat mai multe piste pentru acest post, însă nici una nu s-a concretizat. „Vrem să mai facem un transfer, un mijlocaş central. Discutăm în acest moment cu un jucător tânăr, dintr-un campionat puternic. Nu suntem dezamăgiţi că am ratat unele transferuri, în anumite cazuri nici nu a depins de noi. Cred că noi ne-am întărit cel mai serios dintre echipele aflate în subsolul clasamentului", a spus Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii.

Emoţii cu Veselovsky

Titular de bază de când a fost adus la Universitatea, Robert Veselovksy nu a evoluat în nici un amical în Antalya din cauza unei accidentări suferite în primele zile ale stagiului de pregătire. Slovacul a făcut exerciţii de recuperare şi s-a pregătit separat, însă rămâne incert pentru prima partidă a noului an, cu Steaua. În lipsa sa, Emilian Dolha a început ca titular în majoritatea partidelor de pregătire, el reuşind să apere şi un penalty în jocul cu FSV Frankfurt (1-3).


Variantele „studenţilor"

„U" Cluj (1-4-4-2): Veselovsky - Ciupe, Abrudan, Rada, Gercaliu - Boutadjine, Bucşa, Cristocea, Nicu - Lemnaru, Machado

„U" Cluj (1-4-2-3-1): Veselovksy - Ciupe, Abrudan, Rada, Gercaliu - Bucşa, Cristocea - Boutadjine, Calcan (Kovacs), Nicu - Lemnaru.

Etichete
Comenteaza