Efectul Chiajna: Cinci jucători de la „U", excluşi din lot după umilinţa de luni

Efectul Chiajna: Cinci jucători de la „U
Eşecul usturător cu Concordia Chiajna a lăsat victime în tabăra Universităţii. Cinci jucători, dintre care trei titulari, au fost anunţaţi ieri că nu mai fac parte din planurile echipei.

Cea mai drastică înfrângere de pe teren propriu în Liga I din 1999 încoace nu avea cum să nu rămână fără urmări la Universitatea. Imediat după meci, Ionel Ganea, antrenorul „Şepcilor roşii", anunţa că mai mulţi jucători vor plăti pentru cele întâmplate luni seara. Ieri tehnicianul a trecut la fapte şi i-a anunţat pe Raul Ciupe, Emil Ninu, Roy Odiaka, Lucian Turcu şi Stuart Van Doten că sunt excluşi din lot. Celor cinci urmează să li se propună rezilierea contractelor.

Umiliţi de o echipă venită de pe plajă şi care are la activ doar două-trei săptămâni de antrenamente, „studenţii" au pierdut sprijinul galeriei, iar cinci dintre ei şi pe cel al antrenorului. „Mulţi dintre jucători sunt delăsători. Cred că le e prea bine la echipă: au contracte pe doi ani, salariile sunt plătite la zi, beneficiază de condiţii foarte bune, merg doar cu avionul. Altfel nu înţeleg ce se întâmplă cu ei. A fost un meci şi un rezultat ruşinos, voi lua măsuri pentru că aşa nu mai putem continua!", a tunat Ionel Ganea luni seara. Ieri, antrenorul a făcut la fapte şi a „tăiat în carne vie". Fostul căpitan Raul Ciupe, alături de Emil Ninu, Lucian Turcu, Roy Odiaka şi Stuart Van Doten au fost anunţaţi că nu mai intră în planurile sale şi sunt excluşi din lot. Cei cinci se vor pregăti cu juniorii până când vor ajunge la un acord cu cei din conducere pentru rezilierea contractelor, spun sursele noastre.

Contactat de ZIUA de CLUJ, Ganea a spus că excluderile celor cinci trebuie să fie un semnal de alarmă. „Ei se vor pregăti cu juniorii, asta e decizia mea. Am fost nemulţumit de felul în care s-a prezentat fiecare dintre ei. Nu e cazul să fac acum o analiză, dar cred că motivele pentru care am renunţat la ei sunt evidente. E un moment zero pe care trebuie să-l tratăm cu maximă atenţie. Cu Dinamo le voi oferi o şansă şi altor jucători, din păcate nu am nici foarte multe soluţii. Nu avem scuze pentru umilinţa de luni. Chiajna ne-a bătut la determinare, nu valoric. E prea devreme să facem calcule în clasament, se pot schimba foarte multe. Campionatul e abia la început", a comentat Ionel Ganea situaţia de la echipă.

Doi dintre cei cinci excluşi au fost oameni de bază în returul sezonului trecut. Raul Ciupe a purtat şi banderola de căpitan în mai multe partide, în timp ce Ninu a făcut pereche cu Alin Raţiu în centrul defensivei în majoritatea jocurilor. Turcu a fost, la fel ca şi acum, doar o improvizaţie, în timp ce Stuart Van Doten rămâne o enigmă pentru fanii lui „U". Excelent la Galaţi, în meciul cu Oţelul, olandezul a avut evoluţii din ce în ce mai slabe în partidele ce au urmat. Cu Chiajna a fost depăşit în mai multe rânduri de adversarul direct, asta în condiţiile în care nici nu a fost sprijinit de Ionuţ Târnăcop, colegul său de bandă. Ultimul dintre excluşi, Roy Odiaka, a avut doar o zvâcnire de 10 minute, în meciul cu Astra. În rest a părut stingher în ofensivă şi a dat impresia că nu înţelege exact care e rolul său.

Intră „fiii risipitori", plus Mendy şi Abrudan

În locul celor cinci excluşi, Ganea i-a inclus în lotul pentru meciul cu Dinamo Bucureşti pe Octavian Abrudan, Gaston Mendy, Cornel Prescură, Andreas Calcan şi Octavian Ursu. Ultimii doi vor avea şansa debutului la prima echipă pentru prima dată după escapada din această vară, când au fugit din cantonament, fiind momiţi de Dinamo Bucureşti pentru un transfer. Cei doi au revenit la sentimente mai bune faţă de „U" doar în momentul în care au fost ameninţaţi cu suspendarea din activitatea sportivă. Un alt proaspăt venit, Andrei Lungu, este în proces de recuperare după o accidentare mai veche şi va fi disponibil numai după pauza de trei săptămâni. Cu Dinamo, „U" ar putea arăta în felul următor: Dolha - Takacs, Abrudan (Szilagyi), Neag, Mendy - Bucşa, Popa (Balde) - Târnăcop, Cristocea, Borza - Dedu.


"Studenţii", alături de Dan Săndulescu

Mijlocaşul Universităţii Cluj, Dan Săndulescu, trece prin momente grele din pricina decesului tatăului său, iar jucătorul a fost învoit în aceste zile de antrenorul Ionel Ganea. "Suntem alături de Dan, e un moment foarte greu şi trebuie să fie puternic. Vreau să transmit sincere condoleanţe lui şi familiei sale", a spus antrenorul "Şepcilor".

Etichete
Comenteaza