Fiori reci pentru fani: „U" află abia miercuri dacă se declanşează falimentul

Fiori reci pentru fani: „U
Judecătorul sindic a amânat cu o săptămână pronunţarea în ceea ce priveşte solicitarea a cinci foşti jucători ai echipei de a declanşa procedura de faliment, ca urmare a neachitării primelor de obiectiv.

Deşi sunt cu salariile la zi şi au printre cele mai bune condiţii din Liga I, „studenţii" se pot trezi dezafiliaţi în mai puţin de o săptămână. Cinci foşti jucători ai clubului au solicitat demararea procedurii de faliment invocând neplata primelor stipulate în contracte pentru îndeplinirea obiectivului în sezonul trecut, iar judecătorul sindic va da verdictul săptămâna viitoare, miercuri. Oficialii clubului se apără şi susţin că cererile celor cinci nu sunt legale, arătând ca trei dintre ei trebuiau să-şi treacă primele de obiectiv în declaraţia de creanţă.

După insolvenţă, termenul de faliment dă fiori fanilor Universităţii Cluj. Din cauza unei datorii de aproximativ 100.000 de euro, societatea care administrează clubul poate dispărea, iar echipa, conform regulamentelor, va fi dezafiliată. Oficialii lui „U" trag speranţe că nu se va ajunge la faliment şi arată că judecătorul sindic trebuia, în primă fază, să judece pe legalitatea cererilor depuse de către cei cinci. „În primul rând nu există o dată stipulată până la care noi trebuie să le plătim banii. Pe de altă parte, judecătorul nu a acceptat să judece legalitatea acestor cereri, în cazul a trei jucători noi considerăm că sumele trebuiau trecute în declaraţiile de creanţă. Din păcate, având în vedere că judecătorul e în pronunţare, nu mai e nimic de făcut. Normal ar fi fost să judece această speţă, iar apoi, dacă era cazul, să ne dea un termen de plată. Doar în cazul în care înregistrezi datorii curente la bugetul de stat se poate declanşa falimentul", a explicat Marieta Anastasescu, pentru ZIUA de CLUJ. „Nu se poate pronunţa falimentul atâta vreme cât sunt bani în cont", a spus şi antrenorul Gică Barbu. Termenul din proces s-a judecat miercuri, la Tribunalul Comercial, iar un verdict era aşteptat pentru dimineaţa de ieri. Totuşi, judecătorul sindic a luat decizia să amâne pronunţarea până săptămâna viitoare.

În schimb, jucătorii acuză că au trimise nenumărate adrese către club prin care solicitau o rezolvare amiabilă a situaţiei, însă nu au fost luaţi în considerare. „Noi nu vrem falimentul clubului, dimpotrivă. Prin munca noastră acest club a rămas în Liga I sportiv, iar apoi s-a putut merge la Tribunalul de la Lausanne. Noi ne-am cerut drepturile pentru care am muncit şi care erau trecute negru pe alb în acele contracte, nu am cerut nici un cent în plus sau în minus. Am fost jigniţi şi luaţi în derâdere, aşa că am decis să apelăm la instanţă", a precizat pentru ZIUA de CLUJ unul dintre jucătorii care au evoluat pentru „U" în sezonul trecut.

Primele de obiectiv ale celor cinci jucători variază de la 15.000 la 25.000 de euro şi, conform contractelor, puteau creşte în funcţie de locul ocupat în clasamentul final al Ligii I. Pe de altă parte, Ioan Mărginean, administratorul special al clubului, a precizat în faţa instanţei la termenul de miercuri că în contracte nu se specifică o dată exactă până la care sumele trebuie plătite. Judecătorul a ales, însă, să se pronunţe direct pe cererea de declanşare a falimentului, iar verdictul se va da miercuri. Conform regulamentelor interne, dacă intrarea în faliment este urmată, automat, de dezafiliere.

Clubul dezminte „informaţiile eronate"

Pe site-ul oficial al clubului a fost publicată ieri o scrisoare deschisă prin care s-a dorit „dezminţirea informaţiilor apărute în unele articole din presă" şi în care oficialii „studenţilor" şi-au precizat poziţia faţă de cererea de faliment depusă de cei cinci ex-jucători: „În primul rând, s-au pus în discuţie cererile privind deschiderea procedurii falimentului formulate de cei 5 foşti jucători ai Universităţii Cluj: Apostu Bogdan, Szekely Ianos - Joysef , Hidişan Florin, Dinu Viorel şi Muzac Apostu, reprezentaţi de avocat Clopotari Adrian Ştefan, pe motivul neachitării de către club a primelor de îndeplinirea a obiectivului sportiv, neretrogradarea din Liga I la sfârşitul anului competiţional 2012-2013. Cu privire la acestea, poziţia administratorului judiciar şi a administratorului special a fost una fermă în sensul solicitării respingerii lor de către judecătorul sindic. Motivele invocate în apărare, în cazul a doi jucători - Apostu şi Szekely - au fost lipsa caracterului cert şi exigibil al creanţelor pretinse, iar în privinţa celorlaltor cereri formulate - necuprinderea sumelor în discuţie în declaraţiile de creanţă depuse de cei 3 jucători", se precizează în comunicat.

Etichete
Comenteaza