Halep a pierdut, dar a impresionat. O adevărată luptătoare

Halep a pierdut, dar a impresionat. O adevărată luptătoare
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros, în faţa Mariei Şarapova, dar a lăsat o impresie extraordinară.

Simona Halep a pierdut meciul de la Paris în trei seturi, 4-6, 7-6 (5), 4-6 în faţa rusoaicei Maria Şarapova, o jucătoare mult mai experimentată, cu toate turneele de Grand Slem câştigate de-a lungul carierei sale.

Meciul a fost extrem de echilibrat şi de tensionat. A durat mai bine de trei ore. Halep s-a dovedit din nou o adevărată luptătoare, un sportiv foarte motivat, cu un moral excepţional. Ea a dus meciul în setul decisiv, deşi Şarapova - mai înaltă cu un cap - a lovit mingea extrem de puternic şi a alergat-o dintr-un colţ al terenului în altul.

Pentru performanţa sa de la Paris, Simona a câştigat 825.000 euro. De luni, ea va urca pe podiumul WTA.

Milioane de români au stat cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi la partida de sâmbătă după-amiază, transmisă simultan pe două televiziuni din România. Chiar dacă a pierdut, Simona - prin prestaţia sa - le-a transmis că nu este departe o nouă victorie românească într-un turneu de Mare Şlem.

 

Comenteaza