Invitat să demisioneze, Ganea răspunde: "Eu nu-mi reproşez nimic, să plece Mărginean!"

Invitat să demisioneze, Ganea răspunde:
Ionel Ganea a anunţat că nu vrea să plece de la echipă deşi "U" are 3 puncte în 9 partide.

Ioan Mărginean, administratorul special de la Universităţii, i-a cerut demisia lui Ganea după remiza cu Săgeata Năvodari, însă antrenorul i-a transmis că nu se pune problema să plece. Reamintim că Ionel Ganea are o clauză de reziliere de 100.000 de euro. 

"Să vină Mărginean şi să discute cu mine dacă e bărbat pentru că am un contract în derulare. Dacă eu îmi dau demisia, trebuie să şi-o dea şi el. El a venit la mine şi mi-a spus să dăm credit jucătorilor tineri. Eu am spus că ei nu sunt pregătiţi, că sunt tineri, dar trebuie formaţi. Sunt tineri, foarte buni, dar care nu au jucat nici măcar la Divizia C. Mărginean dacă e aşa bărbat să vină aici lângă mine şi să spună că şi el a contribuit la aceste rezultate de acum. El numai ameninţă! Îi ameninţă pe angajaţi şi jucători. El publică contractul meu în presă şi nu este normal. El nu mi-a oferit mie condiţii, a oferit jucătorilor cazare la cinci stele. Dacă îmi oferea condiţii, îmi aducea jucători, eu am stat în 15-16 jucători. 

Adevărul este că nu am beneficiat de nici un euro pentru transferuri. Contractul meu este înregistrat la Federaţie. Şi clubul are clauză de 100.000 de euro, de ce nu spune Mărginean asta?Înainte să îmi facă contractul, eu nu am vrut să mai rămân, m-a forţat Mărginean.
Cine e Mărginean? E un angajat la club. Să doarmă Mărginean liniştit şi mâine să vină să-şi dea demisia.

 

Revenind la acest meci, dacă nu primeam acel penalty gratuit  reuşeam să câştigăm. Suntem mai mult dezavantajaţi. Ne luptăm cu morile de vânt. La Galaţi am avut probleme de arbitraj, cu Petrolul am avut penalty care nu s-a dat, cu Ceahlăul am avut penalty şi nu s-a dat. Fotbaliştii mei s-au dăruit în această seară, au jucat un fotbal de calitate. Ce să-mi reproşez după aceste etape? Am avut ghinion, am adus jucătorii pe care i-am putut, jucătorii nu au venit pregătiţi. Dacă s-a făcut ceva bine la clubul ăsta înseamnă că toţi au făcut. Acum e rău, toţi au făcut rău, nu doar Ganea , ci şi  Mărginean", s-a dezlănţuit antrenorul Universităţii la conferinţa de presă de după jocul cu Săgeata. 

 

Etichete
Comenteaza