Licitaţie de tricouri aparţinând “U” Cluj pentru proiectele Fundaţiei Comunitare

Licitaţie de tricouri aparţinând “U” Cluj  pentru proiectele Fundaţiei Comunitare
Fundaţia Comunitară Cluj (FCC) a lansat cea de-a doua ediţie a licitaţiei „obiectelor-de-necumpărat” care se va derula, în acest an, portalul liciteaza.injoycluj.ro. „Pentru aceasta, au fost colectate obiecte, produse şi servicii speciale din comunitate, sumele mobilizate din vânzarea acestora urmând să fie direcţionate spre Fondul InJoy Cluj.

Din acesta, FCC va finanţa proiecte în următoarele domenii: cultură-artă, stil de viaţă sănătos, hobby-uri şi cartiere prietenoase", au transmis reprezentanţii Fundaţiei Comunitare, care îşi doreşte ca prin intermediul licitaţiei să strângă 20.000 de lei. „Printre obiectele licitate se află şi unul dintre tricourile vintage marca „U" Cluj din seria de tricouri licitată, de asemenea, de către FCC în 2011 în cadrul campaniei "U" pentru Cluj". Suma de 13.400 de lei, mobilizată din vânzarea acestora, a fost direc?ionată spre fondul cu acelaşi nume, administrat de FCC. Din acesta au fost finan?ate trei proiecte sportive, respectiv au fost susţinuţi cu burse cinci tineri sportivi clujeni. Tricoul pe care FCC îl oferă pentru licitaţie în această perioadă face parte din seria limitată de echipamente vintage, îmbrăcate de jucătorii lui "U" Cluj la meciul inaugural de pe Cluj Arena, în 2011, reproduceri după cele purtate de echipă în 1919", au transmis reprezentanţii FCC. De asemenea, pachetul conţine şi o pereche de cercei handmate oferiţi de NIŞTE brand.

„Obiectele colectate şi puse în licitaţie publică de către FCC provin din arii diverse - de la fotografii şi poveştile din spatele acestora, până la bijuterii şi piese unicat, pachete speciale de sport şi agrement sau ore de pian, oferite de un copil talentat. În plus, vor fi adăugate noi obiecte pe parcursul derulării campaniei", au transis reprezentanţii fundaţiei. În cadrul campaniei „Obiecte de necumpărat" de anul trecut, Fundaţia a adunat suma de 11.000 de lei.

 

Etichete
Comenteaza