Miroslava nu i-a făcut viața ușoară lui Falub: ”Am suferit puțin pe final”

Miroslava nu i-a făcut viața ușoară lui Falub: ”Am suferit puțin pe final”
Adrian Falub și-a felicitat elevii pentru calificarea în optimile Cupei României. Antrenorul lui ”U” Cluj recunoaște, totuși, că echipa a suferit pe final.

După o primă repriză în care nu s-a marcat niciun gol, "Șepcile roșii" au deschis scorul printr-un penalty executat de Gabriel Giurgiu. Miroslava a egalat apoi prin Alex Marin, tot de la punctul cu var. Brian Lemac a făcut, însă, diferența pe final, scutindu-i pe "studenți" de emoțiile prelungirilor.

"Am suferit puțin pe final, dar cred că este o calificare meritată. Am controlat jocul, mai puțin ultimele 15-20 de minute din prima repriză. N-am făcut un meci strălucit, dar îmi felicit băieții. Nu a fost deloc ușor să ajungă în această fază a competiției", a spus Falub.

Tehnicianul Universității își dorește un adversar ușor în optimi, dar anunță că obiectivul principal al echipei rămâne promovarea în Liga a 2-a.

"Îmi doresc mai departe o echipă care să fie la același nivel cu noi, dar rămâne de văzut ce va fi la tragerea la sorți. Ne bucurăm pentru această reușită, însă ea reprezintă un bonus. Prioritar rămâne campionatul și promovarea".

Comenteaza