Mutări surpriză la „U”: doi „internaţionali” de juniori au ajuns în Antalya

Mutări surpriză la „U”: doi „internaţionali” de juniori au ajuns în Antalya
Pe lângă Max Nicu sau Ronald Gercaliu, fotbalişti cu meciuri la nivel înalt, Universitatea a adus în această iarnă şi doi puşti, într-o mutare oarecum neaşteptată. Cei doi vin de la Mioveni, iar în decembrie Dinamo îi anunţa ca şi transferaţi.

Robert Boboc şi Marian Popescu, ambii în vârstă de 18 ani, au ajuns deja în cantonamentul din Antalya şi s-au antrenat alături de Szilagyi, Machado sau Max Nicu. Cei doi vin de la CS Mioveni, au terminat junioratul la Şcoala de Fotbal „Daniel Coman", şi au fost aproape să semneze luna trecută cu Dinamo Bucureşti. Conform presei din judeţul Argeş, cei doi sunt împrumutaţi la „U" până în vară, dar „Şepcile roşii" vor avea prima opţiune în cazul unui transfer.

Deşi au în propria curte o generaţie campioană naţională la juniori B, în urmă cu doi ani, şi alta medaliată cu bronz în competiţia sub 18 ani, vara trecută, Universitatea aduce jucători tineri din Liga a II-a. Robert Boboc (fundaş central, mijlocaş defensiv) şi Marian Popescu (mijlocaş ofensiv) au ajuns deja în cantonamentul echipei din Antalya şi vor fi legitimaţi de „U" până în vară, cu opţiune de transfer definitiv. Primul a fost pe lista scurtă de achiziţii a lui Dinamo la începutul iernii. Conform prosport.ro, Boboc a fost recomandat şefilor lui Dinamo chiar de către Ionel Augustin, fost antrenor al naţionalei de juniori, acum scouter la clubul din „Ştefan cel Mare". Şefii bucureştenilor au fost încântaţi de calităţile sale, mai ales că Flavius Stoican a fost cel care l-a promovat la Mioveni, pe vremea când Boboc nu împlinise 18 ani, oferindu-i şi banderola de căpitan. Acesta evoluează ca şi fundaş central, însă poate fi utilizat şi ca mijlocaş defensiv. Ambele poziţii sunt, măcar teoretic, bine acoperite la „U", astfel că rămâne de văzut în ce măsură va reuşi tânărul argeşean să-şi facă loc în echipa „studenţilor" în doar câteva luni. Celălalt jucător venit de la Mioveni, Marian Popescu e, la fel ca şi colegul său, un produs al Şcolii de Fotbal „Daniel Coman". Popescu evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv, iar în trecut a fost în atenţia celor de la Inter Milano. Cei doi nu au evoluat, conform informaţiilor postate pe site-ul oficial al clubului, în ultimul amical al „studenţilor", pierdut cu scorul de 1-3 contra celor de la FSV Frankfurt, grupare din liga a II-a germană.

Odată cu venirea lui Boboc şi Popescu, numărul jucătorilor aduşi de „U" în această iarnă a ajuns la opt, însă transferurile nu se vor opri aici, au anunţat oficialii clubului. „Studenţii" caută încă un mijlocaş ofensiv, iar Vlad Munteanu anunţa că până la finalul săptămânii transferul s-ar putea realiza. Ultima pistă studiată de clujeni a fost Darko Zoric, unul dintre cei mai talentaţi jucători muntenegreni, însă clubul de care aparţine Celik Niksic a solicitat o sumă importantă de bani în schimbul său. În plus, jucătorul este monitorizat de Inter Milano şi Borussia Dortmund, iar ziariştii italieni susţin că e doar o chestiune de timp până când Zoric va juca într-un campionat puternic.

Amical cu Eintracht Frankfurt U23

Universitatea Cluj a anunţat ieri pe site-ul oficial că programul amicalelor din Turcia a suferit o schimbare importantă, iar azi urmează ca „Şepcile roşii" să întâlnească pe Eintracht Frankfurt. Cum 1.Bundesliga s-a reluat deja week-end-ul trecut, Eintracht câştigând cu 1-0 contra Herthei Berlin, e de aşteptat ca „studenţii" să joace cu formaţia sub 23 de ani a clubului, aflată în cantonament la Side, în aceaşi staţiune în care e cazat şi lotul Universităţii. „Studenţii" au pierdut toate cele trei meciuri jucate până acum în Turcia, încasând 10 goluri şi marcând doar două.

 

Etichete
Comenteaza