Parcursul echipelor de tradiție în Liga a III-a. La ce capitole sunt egale ”U” Cluj, Petrolul, Oțelul și Farul

Parcursul echipelor de tradiție în Liga a III-a. La ce capitole sunt egale ”U” Cluj, Petrolul, Oțelul și Farul
ZIUA de CLUJ vă prezintă parcursul celor patru echipe de tradiție (”U” Cluj, Petrolul Ploiești, Farul Constanța și Oțelul Galați) din ediția curentă a Ligii a III-a.

În 2016, patru cluburi de tradiție din fotbalul românesc - "U" Cluj, Petrolul Ploiești, Farul Constanța și Oțelul Galați - au luat-o de la zero, din Liga a IV-a. Obiectivul fiecărei echipe a fost același. Să revină în fotbalul mare cât mai repede. Un prim pas a fost făcut deja. Toate au promovat în Liga a III-a la finalul stagiunii precedente.

În acest moment, "U" Cluj, Petrolul, Oțelul și Farul se luptă pentru accederea în Liga a 2-a. Două dintre ele se află la conducerea seriilor. Este vorba de "U" Cluj și Petrolul Ploiești. Pe de altă parte, Oțelul Galați și Farul se află pe locul secund în seriile lor.  Toate sunt invincibile pe propriul teren și tot aici au înregistrat și cele mai bune golaveraje.

FC Universitatea Cluj

Echipa pregătită de Adrian Falub este lider în Seria a V-a din Liga a III-a, cu 26 puncte. În cele 12 etape, într-una dintre ele stând, "Șepcile roșii" au înregistrat 8 victorii, 2 egaluri și o singură înfrângere. Ardelenii sunt invincibili pe propriul teren (5 succese, un egal). În ultima etapă, "studenții" s-au impus cu 3-2 în fața Comunei Recea pe Cluj Arena. A fost cea mai dramatică victorie a Universității din acest sezon. Oaspeții au condus în două rânduri, cu 1-0 și 2-1, dar elevii lui Falub au egalat de fiecare dată și au dat lovitura pe final. Golaverajul e 31-7, cel mai bun fiind pe propriul teren (19-5).

ACS Petrolul Ploiești

Asemenea lui "U" Cluj, Petrolul conduce Seria a III-a, cu 29 puncte. "Lupii galbeni" au un record de 9 victorii și 2 rezultate de egalitate, din care 4 succese și 2 remize pe propriul teren. Etapa trecută, prahovenii au remizat acasă cu Astra 2, scor 0-0. Prahovenii au un golaveraj de 23-6, cel mai bun fiind realizat acasă (15-6).

Suporter Club Oțelul Galați

Moldovenii ocupă locul secund în Seria 1, cu 25 puncte. Gruparea de la Malul Dunării are același punctaj ca liderul Aerostar Bacău, dar golaveraj mai slab. Oțelul are 7 victorii, 4 egaluri și o înfrângere. Gălățenii sunt, însă, invincibili pe propriul teren (5 succese, 2 remize). În ultimul joc, fosta campioană a României a învins-o cu 2-1 acasă pe Sporting Liești. Oțelul are un golaveraj de 28-9, cel mai bun fiind înregistrat pe propriul teren (20-4).

Suporter Spirit Club Farul Constanța

Farul se află pe 2 în Seria a II-a, cu 29 puncte. Constănțenii au 9 victorii, 2 egaluri și doar un eșec. Echipa de la Malul Mării a câștigat toate meciurile de pe teren propriu, 7. Ultima victimă a Farului este CSM Oltenița, pe care a zdrobit-o acasă cu 8-1. Golaverajul Farului este de 40-17, cel mai bun fiind realizat pe propriul teren (33-9).

Comenteaza