Pariul „Şepcilor roşii" în 2014: Alin Stoica primeşte ultima şansă a carierei

Pariul „Şepcilor roşii
Fostul puşti-minune al fotbalului european, Alin Stoica, e aşteptat în aceste zile la antrenamentele Universităţii pentru ultima mână de ajutor primită în carieră.

Din puştiul care debuta la Anderlecht Bruxelles la doar 17 ani, iar câţiva ani mai târziu uimea fotbalul european cu câteva execuţii de excepţie, a rămas doar frizura şi numele. Alin Stoica a ajuns ca la 34 de ani să fie acuzat de şeful unui club de Liga a II-a că suna să ceară ţuică la ora 2:00 noapteam pentru ca o lună mai târziu să evolueze în liga a 4-a. Vlad Munteanu, fostul său coleg de la FC Naţional, i-a întins o mână de ajutor, poate ultima a carierei. Stoica s-ar putea prezenta azi la antrenamentele Universităţii Cluj.

După ce a intrat în impas pentru o zi, colaborarea dintre "U" şi fostul internaţional, Alin Stoica, s-ar putea produce chiar azi. Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii, a explicat că a discutat, în cele din urmă, cu mijlocaşul în vârstă de 34 de ani, iar acesta va veni la antrenamentele "studenţilor". Interesul lui "U" pentru Alin Stoica a fost făcut public joi, însă după câteva ore Munteanu anunţa că mutarea are şanse mici să se realizeze din cauză că jucătorul ar avea alte variante. Până la urmă cei doi au ajuns la un consens. "Îl aşteptăm la antrenamentele echipei. Eu am mare încredere în el, sunt sigur că ne poate ajuta, iar printr-un astfel de transfer el ar putea reveni în circuitul fotbalului mare. Din punct de vedere fizic e apt, chiar zilele trecute a fost în Belgia la un control medical amănunţit, iar rezultatele au fost pozitive", a spus Vlad Munteanu. Cea mai bună perioadă a carierei lui Alin Stoica se identifică, practic, cu Anderlecht Bruxelles, club pentru care a jucat şase ani, bifând 128 de meciuri şi 23 de goluri. A plecat în 2002 la marea rivală, Club Brugges, unde a mai jucat încă doi ani, dispărând, apoi, din fotbalul mare. A mai bifat prezenţe la FC Timişoara, Siena, Gent, Mouscron, Vojvodina Novi Sad sau FC Naţional, dar niciodată n-a mai atins nivelul din perioada Anderlecht. Inevitabilul s-a produs în toamnă, când Stoica a ajuns să joace în Liga a IV-a, pentru ASU Poli Timişoara.

Tot în următoarele zile s-ar putea clarifica şi transferurile lui Maximilian Nicu şi Cătălin Munteanu. Preşedintele lui „U", Vlad Munteanu, a declarat că clubul îşi păstrează interesul pentru cei doi, însă a lăsat de înţeles că aşteaptă un răspuns final până vineri, atunci când echipa va pleca în cantonamentul din Antalya. „Nu am renunţat încă la Maximilian Nicu şi Cătălin Munteanu. Ei trebuie să vină cu un răspuns la ofertele noastre. Ţelul nostru e ca până pe 17 ianuarie, atunci când plecăm în cantonament, să avem lotul complet în proporţie de 99 la sută. Asta implică, deci, şi un răspuns final din partea celor doi. Sunt echipe de la care nu putem aduce jucători în acest moment, dar s-ar putea ca înainte să înceapă campionatul să se schimbe situaţia. Dacă vom avea ocazia unui împrumut avantajos de la o echipă importantă nu vom refuza", a explicat Munteanu.

Ursu şi Cordoş vor fi împrumutaţi

Doi dintre jucătorii tineri pe care „U" i-a avut în lot în turul campionatului, Octavian Ursu şi Florin Cordoş, ar putea fi împrumutaţi în această iarnă pentru a avea şansa mai multor meciuri. Ursu a jucat în două partide în campionat, plus în duelul din Cupă, cu Ripensia, când a şi marcat, în timp ce Cordoş n-a apucat să joace decât în meciul de tristă amintire pentru „U", de la Timişoara.

Etichete
Comenteaza