Partida cu Săgeata poate fi ultima pentru Ganea pe banca lui „U”

Partida cu Săgeata poate fi ultima pentru Ganea pe banca lui „U”
Universitatea are maine un meci decisiv, contra nou-promovatei din Năvodari, dar soarta antrenorului pare pecetluită. Ganea ar putea fi eliberat de contract indifierent de rezultatul de maine

Cu un parcurs dezastruos în primele opt etape din Liga I, la care s-a adăugat şi eliminarea ruşinoasă din Cupa României, Ionel Ganea a fost protejat doar de clauza de 100.000 de euro, sumă pe care ar fi urmat să o primească în cazul în care era demis. Ieri, judecătorul sindic, însă, a respins contestaţia făcută de societatea Eco Garden faţă de decizia comitetului de creditori de renegociere a contractului lui Ganea, astfel că respectiva clauză poate fi anulată, iar contractul desfăcut, spun sursele noastre.

Universitatea a ajuns să joace cu retrogradarea pe masă după doar opt meciuri scurse din acest sezon. Parcursul excelent din returul campionatului trecut, dar şi victoria de la Tribunalul Sportiv de la Lausanne, pot fi şterse rapid cu buretele în cazul unui eşec sau chiar a unei remize în jocul de azi, cu nou-promovata din Năvodari. Echipa „Şepcilor roşii" ocupă penultimul loc în clasament, cu doar două puncte, şi la o distanţă de cinci lungimi faţă de Concordia Chiajna. Ilfovenii au, însă, două jocuri mai mult. Începutul dezastruos de campionat nu a fost salvat nici după concedierea a şapte jucători şi venirea altor cinci, dar nici după un cantonament de două săptămâni în Poiana Braşov. Atunci, Ganea promitea că va salva echipa dacă va avea jucători devotaţi, însă corabia continuă să se scufunde. Ultimul rezultat pare să fi fost cireaşa de pe tort: 1-2 cu Ripensia Timişoara, meci din Cupa României, pe care antrenorul l-a abordat cu şapte jucători sub 20 de ani printre titulari.

În ciuda rezultatelor slabe şi a jocului mult sub aşteptări al echipei, Ionel Ganea a rămas în funcţie, fiind protejat de o clauză de reziliere unilaterală de 100.000 de euro. Totuşi, ieri oficialii clubului au găsit portiţa legală pentru a-şi demite antrenorul, făcând uz de o decizie a comitetului de creditori - forul de conducere al clubului - prin care se vota împotriva clauzelor din contractul lui Ganea. Astfel, antrenorul ar putea fi eliberat din funcţie fără să mai primescă despăgubirile de 100.000 de euro, spun sursele ZIUA de CLUJ. Totuşi, antrenorul are şanse mari să conducă de pe bancă echipa în jocul de azi, de la ora 20:30, contra nou-promovatei Săgeata Năvodari, joc ce se anunţă decisiv pentru soarta „Şepcilor roşii". Clujenii nu se confruntă cu probleme de lot, astfel că un prim „11" ar putea arăta în felul următor: Veselovksy - Takacs, Szilagyi, Abrudan, Mendy - Bucşa, Balde - Rilke, Cristocea, Borza - Dedu.

De cealaltă parte, nou-promovata din Năvodari, aflată la primul sezon în Liga I din istorie, vine la Cluj după un parcurs neaşteptat de bun. În primele opt etape, echipa la care sunt legitimaţi foştii „studenţi" Viorel Dinu şi Apostol Muzac, a acumulat 11 puncte şi ocupă locul nouă în clasament, departe de zona retrogradării. Meciul dintre „U" şi Săgeata e în această seară, de la ora 20:30, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

 

Etichete
Comenteaza