Sabău: ”Universitatea a parcurs câteva etape, dar greul abia acum începe”

Sabău: ”Universitatea a parcurs câteva etape, dar greul abia acum începe”
Managerul sportiv al ”Șepcilor roșii” e convins că promovarea clubului în Liga 1, atunci când va fi în eșalonul secund, va necesita un buget mult mai mare. ”Trebuie să ne gândim deja la ziua de mâine”, anunță Ioan Ovidiu Sabău.

Fostul internațional anunță, de asemenea, că "U" Cluj nu își poate fixa obiective decât în funcție de bugetul de care va dispune.

"Am parcurs câteva etape, dar greul abia acum începe. Trebuie să ne gândim deja la ziua de mâine, deoarece în liga secundă vom avea nevoie de un buget mult mai mare ca să promovăm. Nu ne putem fixa obiective decât în funcție de finanțarea de care vom dispune. Suporterii, clubul, stadionul merită o echipă de top. Una care să nu mai trăiască apăsată de grija zilei de mâine, una care să nu mai facă naveta spre eșaloanele inferioare.

Dacă ne luăm după calendar, mai este timp, dar noi ne gândim că trebuie deja să conturăm bugetul pentru achizițiile din vară. Avem sponsori generoși și sunt convins că vom aduna banii pentru ca, în 2019, Universitatea Cluj să fie din nou în prima ligă. Abia aștept ziua în care vom fi împreună și la bine, nu doar la greu. În 2019, Universitatea va împlini 100 de ani.

Noi trebuie să ne gândim și la următorul centenar. Să creem suportul pentru ca "U" să parcurgă cu demnitate următoarea etapă. Dacă Iuliu Hațieganu a lăsat orașului Parcul Sportiv Babeș, noi trebuie să ne îngrijim de centrul de copii și juniori al Universității. Noi trebuie să ne creștem fotbaliștii în spiritul lui "U" și să-i vedem purtând cu mândrie tricoul alb-negru.

Universității îi lipsește o bază de pregătire, iar infrastructura e primordială pentru performanță. Nu e un moft, e singura cale prin care ne putem cimenta visurile. Știu că implică cheltuieli mari, știu că societățile pe care le reprezentați au și alte priorități. Dar credeți că Hațieganu, care era și medic, nu avea și alte probleme trecute în agendă?

De generozitatea renumitului medic ne bucurăm și astăzi, în parcul pe care ni l-a dăruit nouă. Avem șansa să lăsăm și noi - club, sponsori, autorități locale - ceva în urmă. Ar fi o garanție că Universitatea va avea forța să depășească barierele timpului. Să nu ratăm acest moment", a spus Sabău, miercuri, la întâlnirea anuală a membrilor cotizanți ai clubului.

La evenimentul găzduit de Grand Hotel Italia au mai participat Radu Constantea (președintele Universității Cluj), Cosmin Irimieș (vicepreședintele clubului), Remus Câmpeanu (fost mare jucător al ”studenților”, actualul președinte de onoare al echipei), Valentin Popescu (directorul de marketin sportiv Alexandrion Group), Adrian Falub (antrenorul principal), Gabriel Giurgiu (căpitanul ”Șepcilor roșii”), dar și alți jucători printre care Dorin Goga, George Florescu, Rareș Takacs, Călin Albuț sau Brian Lemac. Tot miercuri s-a celebrat un an de la începerea colaborării cu Alexandrion Group, unul dintre sponsorii lui ”U” Cluj.

"U" Cluj a terminat pe locul 1 turul din Liga a III-a (Seria a V-a), cu 35 puncte și un bilanț de 11 victorii, 2 egaluri și o singură înfrângere. În actuala ediție din Cupa României, "studenții" s-au oprit în optimi, fiind eliminați la penalty-uri de Dinamo.

Comenteaza