Se schimbă comitetul creditorilor la „U": Walter a stins prima datorie

Se schimbă comitetul creditorilor la „U
Acţionarul majoritar al FC „U" a închis datoria către Direcţia Impozite şi Taxe Locale a primăriei, iar instituţia îşi pierde locul în comitetul creditorilor.

Comitetul creditorilor s-a întâlnit ieri la sediul Universităţii, de pe Aleea Detunata, principalul punct pe ordinea de zi fiind prezentarea raportului de activitate. Marea noutate rămâne decizia surprinzătoare a lui Florian Walter, acţionarul majoritar, de a achita una dintre datorii, cea către Direcţia Impozite şi Taxe Locale a primăriei, astfel că municipalitatea şi-a pierdut statutul de creditor şi, implicit, locul în comitet. La următoarea şedinţă se va numi un nou membru.

Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al FC „U", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că decizia lui Walter a fost comunicată ieri. „La şedinţă au fost prezenţi toţi cei cinci membri. S-au discutat şi s-au aprobat raportul de activitate şi cheltuielile pe ultima lună, iar creditorilor, dar şi mie, ni s-a adus la cunoştinţă decizia acţionarului majoritar al debitoarei, Florian Walter, de a închide creanţa către Direcţia Impozite şi Taxe Locale a primăriei. Respectiva creanţă a fost în cuantum de 25.000 de lei, astfel că raporturile dintre creditoare şi debitor au fost închise. Conform legii, în următorul consiliu al creditorilor se va alege un nou membru", a spus Anastasescu.

Iniţial, comitetul creditorilor a fost compus din trei membri, aşa cum a decis Adunarea Generală, din 29 martie, însă, ca urmare a unei decizii a judecătorului sindic, acesta a fost mărit la cinci. Pe lângă Romprest, Direcţia de Finanţe şi Florian Walter, în comitet au mai fost cooptaţi reprezentanţii Eco Garden şi ai Direcţiei Impozite şi Taxe Locale a Primăriei.

Conform planului de reorganizare, Universitatea Cluj are datorii de 2,3 milioane de euro, sumă pe care societatea trebuie să o achite în maximum trei ani de la aprobarea planului de reorganizare. Prima tranşă va fi virată în contul creditorilor până în ultima zi a lunii septembrie, iar cuantumul ajunge la 200.000 de euro. „Activitatea societăţii merge bine, nu au apărut probleme până acum. E o procedură complicată, însă ştiam bine situaţia înaintea să vin. Important e să mai putem atrage finanţare din publicitate pentru a ne continua activitatea în condiţii optime", a mai spus Anastasescu. Până acum, „U" avut încasări doar în urma partidei cu Petrolul Ploieşti, din prima etapă, la care au asistat peste 10.000 de oameni, conform cifrelor oficiale. Cele mai multe bilete au fost achiziţionate, însă, la peluză, acolo unde preţul e unul extrem de mic, 2 lei.

2,3 milioane de euro e suma totală a datoriilor FC „U" SA, conform planului de reorganizare votat
de creditori şi aprobat de judecătorul sindic.

 

Etichete
Comenteaza