“Studenţii”, înaintea celui mai dificil sezon din ultimii ani. Cum va arăta noul “U”

“Studenţii”, înaintea celui mai dificil sezon din ultimii ani. Cum va arăta noul “U”
Universitatea se află în faţa celui mai greu moment din ultimele trei sezoane, iar Claudiu Niculescu lucrează la retuşurile finale înaintea debutului de campionat.

Trei zile au mai rămas până la primul meci oficial din noul sezon, iar Universitatea încă mai aşteaptă întăriri pentru a face faţă unei misiuni extrem de dificile: salvarea de la retrogradare. Cu peste 20 de jucători noi şi un lot complet schimbat faţă de sezonul trecut, Claudiu Niculescu trebuie să pună la punct ultimele detalii înaintea jocului de vineri, cu Pandurii Târgu Jiu. „Clau-coach" pare să-şi fi făcut, însă, o părere asupra jucătorilor săi, dar şi în ceea ce priveşte echipa-tip pe care o va trimite vineri în teren.

Pentru postul de portar, Niculescu are două variante viabile, Florin Matache şi Ionuţ Boşneag, însă ultimul are cele mai mari şanse la titularizare. Cel poreclit „Moşu" a fost folosit din primul minut în patru din cele cinci „amicale" şi îşi va păstra postul de titular şi odată cu începerea sezonului, în condiţiile în care Matache revine după şase luni de pauză cauzate de o accidentare, nefiind încă apt din punct de vedere fizic. În centrul liniei defensive, Niculescu s-ar putea baza pe brazilianul Erico da Silva, alături de Zsolt Szilagyi, cel supranumit de către fani „unicul căpitan", în timp ce pe benzi vor apărea Raul Ciupe (dreapta) şi Gaston Mendy în flancul stâng.

În sistemul 1-4-2-3-1, cel mai des folosit în perioada precompetiţională, Niculescu i-a utilizat în faţa apărării pe Bogdan Pătraşcu şi Roberto Iancu, în timp ce linia de trei mijlocaşi ar putea fi compusă din Dragoş Firţulescu, Paulinho şi Alex Dos Santos. Pentru postul de vârf împins, „Clau-coach" are de ales între Octavian Drăghici, Cleiton şi Viorel Dinu, ultimul având prima şansă pentru titularizare, mai ales că a avut câteva evoluţii apreciate în Austria. „Clau-coach" ar putea jongla în ceea ce priveşte compartimentul ofensiv, unde Mendy poate fi o soluţie pentru postul de extremă stângă, iar Alex Dos Santos pentru cel de vârf împins. Andrei Voican, un alt fotbalist care poate emite pretenţii la un post în primul „11", are încă probleme medicale după accidentarea suferită în iarnă, pe vremea când era împrumutat tocmai la Petrolul. Marele semne de întrebare planează asupra lui Alex Păcurar. Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani are o situţie incertă la Universitatea, în condiţiile în care conducerea l-a anunţat că nu-i poate suporta contractul de 100.000 de euro anual. Fotbalistul a fost anunţat că poate rămâne la Cluj doar dacă va accepta înjumătăţirea salariului, lucru care, cel mai probabil, nu se va întâmpla.

„Dacă mâine ar fi să jucăm cu Pandurii aş şti în proporţie de 90 la sută cu cine să încep. Cu încă doi-trei jucători vom face o figură foarte frumoasă în Liga I, eu sunt un om optimist de felul meu", declara Claudiu Niculescu pe finalul cantonamentului din Austria. În perioada de pregătire, Universitatea n-a rupt deloc „gura târgului", fiind învinsă în trei dintre cele cinci partide amicale disputate. În celelalte două, clujenii au remizat fără să marcheze.

Ce echipă ar putea alinia "Clau-coach" cu Pandurii

În condiţiile lotului actual, Niculescu ar putea miza pe următorul „11" în partida de vineri, de la Târgu Jiu, cu Pandurii: Boşneag - Ciupe, Erico, Szilagyi (Popa II), Mendy - Iancu, Pătraşcu - Firţulescu, Paulinho, Alex Dos Santos - V. Dinu. Partida dintre Pandurii şi „U" va începe la ora 18:30, urmând să fie transmisă în direct de Digisport.

Azi e prezentarea lotului

Clubul Universitatea a anunţat ieri pe site-ul oficial că noile transferuri vor fi prezentate presei şi fanilor azi, de la ora 12:00, la Grand Hotel Italia, din cartierul Bună Ziua. Oficialii „studenţilor" au precizat într-un comunicat că la eveniment sunt aşteptate şi „autorităţile oraşului nostru care susţin sportul de performanţă şi fenomenul „U" Cluj". Formaţia „Şepcilor roşii" a pierdut în această vară 16 jucători şi a transferat peste 20.

 

Comenteaza