"Studenţii" nu se sperie de revelaţia Astra: „Îi respectăm, dar mergem să învingem"

Universitatea Cluj are un singur punct în trei meciuri, iar duminică va juca pe terenul Astrei, echipă calificată în play-off-ul Europa League. Ganea anunţă că vrea maximum de puncte din acest joc.

În ciuda unui start de campionat sărac în puncte, antrenorul Universităţii Cluj, Ionel Ganea, rămâne optimist. După 1-1 cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, Ganea declara că e extrem de mulţumit de evoluţia elevilor săi. Pentru deplasarea de duminică, de la Giurgiu, antrenorul plusează şi spune că şi-a pregătit echipa să joace la victorie, în ciuda faptului că va avea în faţă una dintre cele mai în formă echipe din România.

Trei etape s-au scurs din acest sezon, iar Universitatea este la coada unui clasament incomplet al Ligii I. „Şepcile roşii" ocupă locul 14 într-un campionat care, după trei runde, are cinci echipe cu un număr diferit de partide. Echipa lui Ionel Ganea a reuşit să strângă doar un punct din primele trei meciuri, deşi a beneficat de o conjuctură favorabilă măcar contra Ceahlăului, în etapa trecută. Atunci, „studenţii" au evoluat timp de aproape 60 de minute cu un om în plus, au reuşit să egaleze pe tabelă după ce nemţenii deschiseseră scorul, dar apoi au găsit cu greu drumul spre poarta adversă. Duminică, „U" va avea de înfruntat un adversar mult mai dificil. Astra Giurgiu e una dintre cele mai în formă echipe din România, giurgiuvenii impresionând mai ales în plan ofensiv. Cu Budescu în mare formă, atacul Astrei a mers „şnur" şi a punctat de nouă ori în doar două meciuri jucate în Liga I.

În ciuda statisticilor impresionante, antrenorul Universităţii, Ionel Ganea, nu se sperie de forţa viitoarei adversare. Ganea plusează la capitolul optimism şi spune că „U" merge pe malul Dunării să învingă, aşa cum a făcut-o şi în returul trecut, când „Şepcile" s-au impus cu 2-1. „Astra e o echipă foarte bună, poate cea mai în formă din Liga I în acest moment. Îi respectăm, ştim ce pot, dar mergem să învingem. Nu mă sperie faptul că au marcat nouă goluri în cele două meciuri din campionat, avem şi noi armele noastre. Am unele probleme de lot, dar există şi soluţii pentru a-i înlocui pe accidentaţi", a spus Ionel Ganea.

Ultimul înscris pe lista indisponibililor este Adrian Borza. Mijlocaşul şi-a fisurat osul de la mâna stângă, în timpul unui antrenament, astfel că va lipsit cel puţin la meciul cu de duminică. În schimb, Alin Raţiu este aşteptat la antrenamente abia peste cinci luni, după ce s-a accidentat la genunchi în meciul cu Petrolul, din prima etapă, şi fost nevoit să se opereze. În aceste condiţii, Ionel Ganea ar putea să-l coopteze în lotul pentru meciul cu Astra pe fundaşul central Ionuţ Neag (18 ani), unul din cei trei nou-veniţi.

Partida dintre Astra şi „U" se va juca duminică, de la ora 19:00, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

 

 

Etichete
Comenteaza