Tavi Abrudan: Aş fi vrut să rămân la "U"

Tavi Abrudan: Aş fi vrut să rămân la
Fundaşul central al Universităţii Cluj, Octavian Abrudan, căruia i s-a terminat contractul la sfârşitul acestui sezon competiţional, mărturiseşte că în situaţia în care i se oferea un nou angajament ar mai fi continuat la clubul ”studenţilor”.

”Contractul meu se termina şi acum totul depindea de ei. Nu era un contract cu opţiune din partea lor sau din partea mea. Ei îşi aleg jucătorii cu care vreau să continue. Eu aş mai fi jucat la Universitatea Cluj. Sunt clujean, am crescut la ”U”, dar asta nu înseamnă că erau obligaţi să îmi ofere mie un contract. Sunt deciziile lor. Nu e neapărat un capăt de ţară. Dacă mi-ar fi oferit un contract, probabil m-aş fi înţeles cu ei. Nimeni nu e obligat să îţi ofere un nou contract la o echipă. Momentan nu am discutat cu nimeni pentru că sunt în vacanţă şi am zis că să mă rup un pic de fotbal şi după aceea o să discut”, a declarat Tavi Abrudan, pentru ziuadecj.ro.    

Fundaşul central de 30 de ani şi-a început cariera de fotbalist la Universitatea Cluj, club cu care a câştigat campionatul naţional de juniori, alături de Răzvan Cociş, Dorin Goga şi George Florescu. A jucat la "U" în trei perioade diferite: mai întâi între anii 1999 - 2005, apoi între 2010 - 2012, iar ultima, între 2013 - 2014.

În ultimul campionat jucat pentru "Şepcile roşii", Tavi a evoluat 2340 de minute în 26 de meciuri şi a marcat două goluri.


 

Etichete
Comenteaza