„The Rocket" vine la Cluj şi vrea să calce pe urmele Prinţului Charles

„The Rocket
Cunoscutul jucător de snooker Ronnie O'Sullivan este unul dintre titanii care vin să joace la Cluj, weekend-ul viitor.

Ronnie O'Sullivan, de 5 ori campion al lumii, acum pe locul 10 în clasamentul mondial, Mark Selby, actualul nr. 1 şi campion mondial în 2014, Steve Davis, de 6 ori campion mondial, şi Reanne Evans, de 11 ori campioană mondială la feminin. Iată un careu de aşi care se reuneşte la Cluj. Ei vor juca în ceea ce organizatorii au numit Snooker Titans (18-19 iunie), un eveniment care prefaţează Campionatul European de Snooker, care va avea loc tot în Sala Polivalentă, în luna octombrie.

Cel mai important musafir este, însă, O'Sullivan, susţine organizatorul evenimentului, Cosmin Hodor, care a susţinut marţi o conferinţă de presă la Cluj. „O'Sullivan şi-a dorit să joace la Cluj. De altfel, după ce a venit prima dată în România, el a devenit, alături de Prinţul Charles, un mare ambasador al ţării noastre.

Este un om modest, care are o poveste de viaţă foarte interesantă. În cartea sa scrie că vine dintr-o zonă sărcaă a Londrei şi că snookerul i-a ţinut loc de şcoală. Ne-a spus că ar vrea să meargă la Viscri, să vadă domeniul Prinţului Charles, şi o să îl ducem până acolo cu ocazia acestei vizite pe care o face în România", a spus Hodor.

Sâmbătă, 18 iunie, vor avea loc meciurile dintre Ronnie O'Sullivan - Steve Davis şi Reanne Evans - Mark Selby. „A fost ideea lui Steve Davis să o aducem pe Reanne Evans la acest turneu demonstrativ. Sper să avem o finală O'Sullivan - Selby", a spus Hodor. Meciul care va opune câştigătorii primei zile va avea loc duminică, 19 iunie.

Turneul este organizat de McCann/Thiess Events. Cosmin Hodor, cel care a susţinut marţi conferinţa de presă, este omul de încredere al omului de afaceri Ion Ţiriac, alături de care s-a implicat ani la rând în organizarea turneului de tenis BRD Năstase Ţiriac Trophy, din capitală.

„Ne bucurăm să găzduim acest turneu. Noi ne adaptăm repede şi cred că această competiţie va fi începutul unei lungi colaborări cu organizatorii", a spus şi Ionuţ Rusu, directorul SC Sala Polivalentă SA. Biletele se pot procura din reţeaua Eventim. Biletele de o zi costă între 97 şi 405 lei, iar abonamentele pentru tot weekend-ul, între 175 şi 2.700 de lei.

În octombrie, Sala Polivalentă va găzdui Campionatul European de snooker, care va fi transmis în direct de Eurosport în 90 de ţări. Organizatorii speră să aibă parte atunci de un public numeros, de peste 3.000 de persoane, care ar transforma Clujul în unul dintre cele mai importante repere de pe harta snookerului mondial.

ZIUA de CLUJ este partener media al turneului Snooker Titans. În fiecare zi, ascultătorii REALITATEA FM pot câştiga câte două bilete la competiţia demonstrativă din Sala Polivalentă.

DECLARAŢIE

"Cel mai important lucru, cea mai mare iubire a vieții mele, e snookerul meu. Nu am fost niciodată atât de ataşat emoțional de ceva - de o persoană, un obiect, orice, așa cum sunt de snooker"
Ronnie "The Rocket" O'Sullivan

Comenteaza