"U" a pierdut primul amical în Antalya. Cum au jucat noile achiziţii VIDEO

Cernomoreţ Odessa a fost o nucă mult prea dură pentru Universitatea Cluj, echipa ucraineană câştigând în această seară cu scorul de 2-0 „amicalul" disputat la Side, în Antalya.

La cinci zile după ce au ajuns în Antalya şi la mai puţin de zece după reluarea pregătirilor, „studenţii" au jucat primul amical din această iarnă. Adversara lor a fost Cernomoreţ Odessa, echipă calificată în „16"-imile Europa League, după ce a reuşit să treacă de Dinamo Zagreb şi PSV Eindhoven în grupe. Ex-sovieticii s-au impus cu 2-0, într-un meci în care „U" a ratat şi un penalty, prin Maximilian Nicu.

Antrenorul Mihai Teja a folosit aproape toţi jucătorii care au făcut deplasarea în cantonament şi a început cu o echipă bazată pe scheletul formaţii-tip din tur, plus trei noutăţi: Niculescu - Ciupe, Rada, Abrudan, Gercaliu - Lungu, Cristocea - Boutadjine, Calcan, Borza - Lemnaru. „Studenţii" au jucat avansat în debutul partidei, dominând primele zece minute. Teja a cerut mişcare în permanenţă, stringând la jucătorii săi să nu se complice. Noul venit, Karim Boutadjine a intrat rapid în colimatorul antrenorului, Teja cerându-i să nu ţină aiurea de minge şi să joace cu pase scurte. Ciupe a fost aproape de gol în minutul 6, cu un şut de la mare distanţă, la prima şansă reală a clujenilor în prima parte. Ucrainienii, mult mai experimentaţi, au aşteptat să iasă pe contra-atac, iar raidurile au fost greu de stăpânit de către apărarea clujeană. Aflat şi el la debut, Ronald Gercaliu a arătat că are valenţe ofensive, centrând bine în două rânduri, însă s-a repliat mai greu în apărare. Rada, titularizat alături de Abrudan, a evitat să se complice, jucând simplu, însă golul a venit chiar pe zona centrală. Antonov i-a pasat lui Arjanov care a reluat fără speranţe pentru Niculescu.

În repriza secundă, Teja a schimbat aproape întreaga distribuţie, cu excepţia lui Lemnaru, menţinut în avanposturi. A suprins folosirea lui Ioan Neag pe un post mult mai avansat faţă de ce era el obişnuit, cel de mijlocaş la închiere. Max Nicu a debutat şi el pentru „studenţi", fostul fotbalist al Herthei jucând pe postul care l-a consacrat, cel de mijlocaş stânga. Nicu a fost, însă, unul dintre jucătorii care nu s-au regăsit. „Neamţul" a fost „biciuit" în permanenţă de Teja de pe margine, antrenorul cerându-i să strângă mai mult lângă adversar şi să coboare cu adversarul direct. În primele minute din partea secundă s-a făcut 2-0, Didenko marcând cu o „foarfecă" spectaculoasă, de la marginea careului. Jocul „studenţilor" s-a animat, însă, odată cu intrarea lui Gabriel Machado. Brazilianul a arătat poftă de joc şi a fost lăudat de antrenor pentru determinare. Machado nu s-a ferit de duelurile tari cu fundaşii adverşi şi a reuşit să scoată o lovitură de la 11 metri, la mijlocul reprizei secunde. Max Nicu şi-a asumat execuţia, dar a şutat telefonat, iar portarul ucrainienilor a respins. „U" a marcat până la urmă, câteva minute mai târziu, dar reuşita lui Ninu a fost anulată pe motiv de off-side. În repriza secundă, pentru „Şepci" a evoluat şi Marius Martac, micuţul fundaş dreapta având o evoluţie curajoasă în bandă, deşi a fost certat de către Teja în câteva rânduri pentru că nu a intrat în combinaţii cu Ene şi Machado.

Universitatea va juca vineri un nou meci amical, de data aceasta în compania unei echipe mai accesibile, cel puţin în teorie, Wiener Neustadt.

Etichete
Comenteaza