”U” Cluj a defilat cu Someșul Gilău. Seck a realizat o dublă la debutul oficial pentru ”studenți”

”U” Cluj a defilat cu Someșul Gilău. Seck a realizat o dublă la debutul oficial pentru ”studenți”
”U” Cluj a trecut cu 11-0 de Someșul Gilău, sâmbătă, la Baza Sportivă ”Dan Anca”, într-o partidă care a contat pentru etapa a 19-a din Liga a IV-a.

Iuliu Hațiegan a marcat primul, în minutul 24, cu un șut din interiorul careului. 5 minute mai târziu, Brian Lemac (29) a majorat diferența, Dorin Goga (30) făcând apoi 3-0 după doar câteva secunde. "Șepcile roșii" au intrat la cabine cu un avantaj clar, 6-0, Lemac (38), Rogozan (40) și Goga (43) marcând pe rând.

Recitalul a continuat și în actul secund, când Brian Lemac (58, 59) a punctat de încă două ori. Aflat la primul meci oficial pentru "alb-negri", Baba Seck (74) a înscris și el, urmat de Takacs (75). S-a terminat 11-0 pentru elevii lui "Papi", Seck (88) înscriind de această dată de la punctul cu var. Baba Ndaw Seck a venit în probe la "U" Cluj la începutul lunii martie, iar în aceste zile, senegalezul a devenit oficial jucătorul "Șepcilor roșii".

Este a 16-a victorie a Universității Cluj din actuala stagiune a Ligii a IV-a, "studenții" aflându-se pe prima poziție din serie, cu 49 puncte. După succesul de azi, "U" a ajuns totodată la un golaveraj de 112-6. Someșul Gilău rămâne pe 6, cu doar 49 puncte.

"Ne-am atins scopul, adică victoria, și am mai făcut un pas spre ceea ce ne dorim, unul din cei trei pași. Suntem punctuali, suntem prezenți. Seck (e al nostru - n. red.), s-a rezolvat tot ce ține de hârtii și de emigrări, și cred că va fi un plus pentru noi. Are școala de fotbal făcută în Italia (la Brescia - n. red.), sperăm să arate bine și să progreseze odată cu echipa", a declarat antrenorul Universității, Marius Popescu.

La meciul de sâmbătă a asistat și președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, care a venit la Cluj cu ocazia meciului România - Danemarca, programat duminică, de la ora 21:45, pe Cluj Arena.

"O atmosferă foarte frumoasă şi acest lucru vine ca urmare a faptului că vorbim despre un club de tradiţie, cu o structură de management, în acelaşi timp, foarte bună şi împreună cu suporterii au reuşit să gândească un proiect care, din punctul meu de vedere, poate reprezenta un adevărat model pentru toate echipele de tradiţie, care astăzi, din păcate, nu le mai avem pe prima scenă a fotbalului românesc", a spus Burleanu.

"U" CLUJ - SOMEȘUL GILĂU 11-0 (6-0)

Au marcat: Lemac (29, 38, 58, 59), Goga (30, 43), Seck (74, 88), Rogozan (40), Hațiegan (24), Takacs (75)

"U" Cluj (4-2-3-1): Man - Budăcan, Abrudan, Irimie, Manu - Giurgiu (C), Rogozan - Takacs, Hațiegan, Goga - Lemac

Au mai intrat: Hîmpea, Seck, Salcău, Fizeșan

Antrenor: Marius Popescu

Baza Sportivă "Dan Anca", Cluj-Napoca

Comenteaza