”U” Cluj pleacă la Dej după trei puncte

”U” Cluj pleacă la Dej după trei puncte
Universitatea Cluj va evolua pe terenul Unirii Dej, sâmbătă, de la ora 17:00, în etapa a doua din Liga a III-a.

"Studenții" sunt în căutarea primei victorii din campionat, după remiza cu CFR 2 din runda inaugurală. Echipa lui Marius Popescu a deschis scorul prin Dorin Goga în jocul respectiv, dar oaspeții au egalat pe final prin Alexandru Petruș.

Unirea Dej debutat, în schimb, cu o înfrângere în fața Unirii Tășnad, scor 0-2. Viitoarea adversară a lui "U" Cluj este pregătită de fostul jucător și tehnician al "Șepcilor roșii", Alpár Mészáros. Cei mai experimentați jucători din lotul dejenilor sunt Florin Alexandru și Adrian Nalați. Cei doi au jucat și în Liga 1, la Gloria Bistrița. Nalați (34 ani) a mai evoluat și la CSM Poli Iași, respectiv Pandurii Târgu-Jiu.

"Ne dorim mult mai mult față de meciul trecut, adică să obținem victoria. Chiar dacă în ultimul joc am avut anumite șanse să marcăm, am făcut-o o singură dată, iar pe final am primit golul acela. E foarte important să câștigăm în momentul de față, n-am început bine, dar sperăm ca de la meciul următor să intrăm pe un făgaș normal.

Domnul Meszaros ne cunoaște foarte bine, dar asta nu trebuie să ne împiedice să câștigăm. Nalați e un jucător care are foarte multe meciuri în Liga 1, cu multă experiență și calitate. Dar și noi avem mulți jucători experimentați, care pot face diferența", a declarat căpitanul "studenților", Gabriel Giurgiu, pentru ZIUA de CLUJ.

"Va fi un joc special, având în vedere că întâlnim echipa fanion a Clujului. Vom încerca să scoatem tot ce e mai bun din noi. Cunoaștem diferența de valoare dintre cele două formații și pot să spun că ei sunt total peste noi ca lot.

Am avut o pregătire de doar două săptămâni înainte de campionat. E un meci special și pentru mine. "U" este echipa mea de suflet, unde am jucat și antrenat. E prima dată când voi juca împotriva ei în calitate de antrenor. Ca jucător s-a întâmplat o singură dată, pe când evoluam la Dinamo", afirma Meszaros, la începutul săptămânii.

Unirea Dej - FC Universitatea Cluj se joacă sâmbătă, de la ora 17:00, pe stadionul municipal din Dej.

Comenteaza