"U" s-a întărit înainte de Dinamo. Cu cine au semnat „Şepcile roşii"

Universitatea s-a înţeles pentru un contract cu portarul grec Georgios Ambaris, care a ajuns ieri la Cluj şi ar putea fi inclus în lot pentru meciul de sâmbătă.

În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă, Universitatea a reuşit să-şi acopere postul de portar, unde doar Dragoş Balauru a rămas o opţiune serioasă, în condiţiile în care Florin Matache şi Ionuţ Boşneag urmează să fie declaraţi liberi de contract. „Şepcile roşii" au ajuns la un acord cu portarul grec Georgios Ambaris (30 de ani), fotbalist care a ajuns ieri la Cluj şi urma să intre în programul de pregătire al echipei.

Ambaris, despre care ZIUA de CLUJ a relatat încă de la finalul săptămânii trecute că se află în atenţia clujenilor, este liber de contract după despărţirea de formaţia elenă de primă ligă, Larissa. Portarul nu a bifat prea multe partide în ultima perioadă, dar şi- a atins vârful de formă în urmă cu opt ani, când a făcut parte din lotul echipei naţionale a Greciei pentru Jocurile Olimpice de la Atena. Fotbalistul va semna un contract valabil pentru un sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, urmând să intre în programul de pregătire al echipei. Jucătorul ar putea fi păstrat în lot chiar şi pentru meciul de sâmbătă, cu Dinamo, în condiţiile în care Florin Matache şi Ionuţ Boşneag, cei doi portari care-i fac concurenţă titularului Dragoş Balauru, se află în conflict cu clubul. De altfel, nici Balauru nu pare a fi în cea mai bună formă, el greşind la primul gol al Astrei, marcat de Takayuki Seto din 10 metri, când a ezitat să iasă pe o minge înaltă.

Reamintim că Florin Matache şi Ionuţ Boşneag şi-au depus memorii la Liga Profesionisă de Fotbal, invocând restanţele financiare pe care le are clubul faţă de ei. Cei doi fotbalişti îşi cer banii aferenţi pe ultimele patru luni, iar conform informaţiilor noastre Ionuţ Boşneag trebuie să încaseze 24.000 de euro în timp ce Matache are de primit undeva la 12.000 de euro. Ambii au fost doriţi în această vară de nou-promovata CS Severin, însă nu au ajuns la un acord cu reprezentanţii grupării de la malul Dunării.

 

Etichete
Comenteaza