"U" vrea să-şi "repatrieze" o fostă vedetă

Universitatea încearcă să transfere un atacant care a fost foarte apreciat la Cluj.

"U" a demarat încă din luna iunie tratativele cu clubul rusesc Terek Groznîi pentru împrumutul lui Gicu Grozav, jucător care a mai evoluat la Cluj în sezonul 2011-2012. 

"Universitatea aşteaptă în prezent răspunsul ruşilor la oferta concretă de împrumut după ce jucătorul şi-a manifestat intenţia de a se întoarce în ţară la capătul unui sezon în care a bifat puţine meciuri pentru echipa care l-a cumpărat de la Petrolul Ploieşti. Gicu Grozav a jucat doar două partide ca titular în campionat pentru Terek Groznîi şi a mai intrat în teren de încă cinci ori din postura de rezervă, reuşind să înscrie un gol în Cupa Rusiei", scrie numaiu.ro.

Gicu Grozav este ultimul care a prins naţionala României din postura de jucător al Universităţii Cluj.

Etichete
Comenteaza