Un nou caz Cojocnean: un fotbalist de la “U” se va antrena prin parcuri

Un nou caz Cojocnean: un fotbalist de la “U” se va antrena prin parcuri
În lipsă de jucători, oficialii Universităţii îi trimit la “plimbare” şi pe cei rămaşi. Georgian Tobă a devenit un veritabil “indezirabil” la “U”, conducerea clubului anunţându-l că nu mai are voie să se antreneze cu echipa.

Situaţia sa este similară cu cea în care s-a regăsit şi Sebastian Cojocnean în urmă cu un an şi jumătate, actualul petrolist fiind nevoit şi el să se antreneze o bună perioadă prin parcuri.

"Dacă mai rămâneam, riscam să ajung iar să fac antrenamente prin parcuri", povestea Sebastian Cojocnean înainte de a accepta transferul la Petrolul Ploieşti. Şi cunoştea foarte bine despre ce era vorba pentru că, timp mai multe luni de zile, a simţit acest lucru pe pielea lui într-un moment în care se afla în conflict cu conducerea Universtităţii. Ulterior, el a fost reprimit la antrenamente, iar Ionuţ Badea i-a relansat cariera, mijlocaşul ajungând şi în vederile echipei naţionale ale României.

Georgian Tobă a revenit în această vară la Universitatea după un împrumut la Delta Tulcea, s-a prezentat la reunire, dar când echipa a plecat în cantonament, conducerea i-a transmis că nu mai e nevoie de serviciile sale. "Atunci mi-au spus că trebuie să ajung la club să îmi rezolv problemele pe care le am. Am cerut să mi se spună de ce nu mă duc în cantonament. Am avut o discuţie cu doamna Prodan, mi-a spus că sunt câteva echipe care s-au interesat de mine, mi-a spus de Viitorul Constanţa, dar nu ştiu ce s-a întâmplat apoi. Am stat şi m-am antrenat la Clujana cu Mendy şi Poiană, iar când echipa s-a întors am fost anunţat că nu am voie să mă antrenez. Am fost azi (n.red. -ieri) la club şi mi-au propus rezilierea. Eu le-am cerut asta prima dată, atunci când nu m-au luat în cantonament, dar au spus că nu mă lasă liber, doar să plec duc împrumut sau să îmi prelungesc contractul. Acum, cu trei zile înainte de începerea campionatului mă lasă să plec liber. Ei bine, ce echipă în Liga I îmi găsesc acum? De ce nu m-au lăsat atunci liber de contract? Am cerut un doctor şi un antrenor să mă pregătesc, aşa cum prevede regulamentul, ei mi-au zis că nu pot să îmi pună la dispoziţie. Acum nu-mi rămâne decât să aştept. Sunt cazat la un hotel pe care-l plătesc din banii mei. Aş fi vrut să primesc o şansă. Probabil că voi ajunge să mă antrenez în parcuri", a declarat Tobă pentru ZIUA de CLUJ. Georgian Tobă (22 de ani) mai are un an de contract cu Universitatea Cluj.

(D.S.)

 

Etichete
Comenteaza