Una caldă, alta rece. Falub: ”Am câștigat, dar cu noroc. Am comis erori extraordinare cu Recea”

Una caldă, alta rece. Falub: ”Am câștigat, dar cu noroc. Am comis erori extraordinare cu Recea”
Adrian Falub răsuflă ușurat după cea mai dramatică victorie a Universității din acest sezon. Tehnicianul ”studenților” crede, însă, că duelul cu Recea a fost tratat cam superficial.

Falub anunță, în același timp, că se aștepta ca maramureșenii să pună probleme.

"Mă așteptam să fie greu, Recea ne-a pus probleme și în cupă ("U" s-a impus cu 5-1 în turul 3, după ce a fost condusă cu 0-1 - n. red.), când, pe lângă golul marcat, a avut alte trei-patru ocazii mari. A fost o oarecare presiune pe noi, pentru că atât Ighiu cât și Metalurgistul Cugir au remizat, dar important e că am câștigat. Cred că am făcut-o cu noroc. Am tratat puțin superficial meciul acesta și nu am avut atitudinea corectă pentru a învinge. Am comis câteva erori extraordinare și am luat două goluri după opt partide de campionat în care nici o altă echipă nu a înscris în poarta noastră", a declarat antrenorul lui "U" Cluj, Adrian Falub.

"U" Cluj a învins Comuna Recea cu 3-2, sâmbătă, pe Cluj Arena, în etapa a 12-a din Liga a III-a. Oaspeții au condus în două rânduri, dar echipa lui Falub și-a revenit de fiecare dată. "Șepcile roșii" conduc Seria a V-a, cu 26 puncte.

Comenteaza