Viitorul le-a dat aripi: „Mergem să câştigăm şi la Severin”

Viitorul le-a dat aripi: „Mergem să câştigăm şi la Severin”
Victoria contra constănţenilor a ridicat moralul „studenţilor” care anunţă că vor să ia trei puncte şi vineri, pe terenul unei echipe nou-apărute în fotbalul românesc.

Universitatea a pornit ieri într-o nouă aventură cu autocarul pe tărâmul Ligii I. „Studenţii" vor juca în această seară pe terenul celor de la CS Severin, o echipă-hibrid, apărută în peisaj acum doi ani prin mutarea celor de la Gaz Metan CFR Craiova pe malul Dunării. Elevii lui Cristi Dulca vin după un meci bun, contra unei alte nou-promovate, Viitorul Constanţa, câştigat cu 2-1 şi vor să-şi dubleze punctele în această seară. Partida dintre CS Severin şi „U" Cluj se va juca de la ora 19:00, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

„Studenţii" stau destul de bine în clasamentul Ligii I după patru etape scurse, timp în care au adunat şase puncte şi se află pe locul şapte, peste FC Vaslui sau Oţelul Galaţi. Victoria din etapa precedentă, 2-1 cu Viitorul Constanţa, a venit cum nu se putea mai bine pentru clujeni, bătuţi de Steaua fără drept de apel. Antrenorul Cristi Dulca speră să reuşească o nouă victorie, deşi admite că Severinul e o „nucă tare", mai ales în jocurile de acasă,. „Severinul e o trupă care poate să ne pună probleme, vom avea parte de un meci greu. Eu mi-am pregătit echipa la victorie şi asta urmărim. E dificil să joci contra nou-promovatelor, mai ales la ele acasă. Ei caută prima victorie în Liga I, sunt foarte motivaţi după jocul bun făcut etapa trecută, cu Astra, aşa că sunt sigur că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a ne învinge. Eu am încredere în băieţi, am muncit bine la antrenamente, aşa că putem obţine victoria", a spus Cristi Dulca.

Antrenorul va avea la dispoziţie tot lotul pentru partida din această seară şi va putea conta inclusiv pe Szilagyi Zsolt, accidentat serios după un duel cu un adversar în jocul cu Viitorul. Fundaşul s-a ales cu arcada spartă şi patru copci, aşa că există şanse ca el să rămână, totuşi, pe banca de rezerve. În aceste condiţii, Dulca ar putea începe în următoarea formulă de echipă meciul din această seară: Balauru - Krumov, Erico (Szilagyi), Christou, Mendy - Gheorghe, Pătraşcu - Paulinho, Dinu, Dos Santos - Cleiton.

De cealaltă parte, antrenorul-suspendat al oltenilor, Marian Bondrea, e extrem de optimist şi i-a anunţat pe suporteri că în această seară vor asista la prima victorie a echipei în Liga I. „Sper să câştigăm cu Universitatea Cluj şi să urcăm în clasament. În primele trei etape nu am obţinut nimic, deşi am fi meritat. Poate a existat şi un oarecare trac, dar nu se poate spune că am jucat rău, pentru că nu am pierdut la scor. Am avut şi ghinion, fiindcă am fost învinşi de fiecare dată pe final", a spus Bondrea.

Formaţia Severinului este formată şi din fotbalişti care au mai cochetat cu Liga I, cei mai cunoscuţi fiind ex-„studentul" Adrian Olah sau Silviu Bălace, fotbalist care a mai trecut pe la FC Vaslui sau Poli Timişoara. Interesant este că adversara clujenilor de azi l-a legitimat în această săptămână pe Costinel Gugu, jucător care s-a aflat în negocieri cu Universitatea, dar a refuzat să semneze din cauza salariului prea mic oferit.

Partida dintre CS Severin şi „U" se va juca în această seară de la ora 19:00, urmând a fi transmisă în direct de Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

 

 

Etichete
Comenteaza