Jucătorul Universității Cluj a impresionat în actuala stagiune și ar putea fi ofertat în perioada de mercato din vară.
Federația Europeană de Fotbal (UEFA) i-a dedicat un articol, pe site-ul oficial, marelui antrenor Mircea Lucescu, decedat marți, la vârstă de 80 de ani, despre care afirmă că este deplâns de întreaga suflare fotbalistică de pe continent.
Un grup de oameni de afaceri din Turcia, condus de Serhan Çetinsaya, s-au aflat în acest weekend la Cluj, unde au asistat la partida dintre Universitatea și Petrolul Ploiești (0-0) și au discutat cu conducerea clubului posibilitatea de a investi în echipă.
Rareş Gorcea, fost junior la echipele de fotbal U Cluj, Dinamo şi Vicenza, înfocat fan al echipei U Cluj, este câştigătorul primului sezon al emisiunii „Microbist de România”, de la TVR 1, şi a primit ca premiu un city break în Istanbul.
Turcii anunță că Dan Petrescu vine la Kayserispor. Tehnicianul de 53 de ani este gata după despărțirea de CFR Cluj să preia ultima clasată din Turcia.
Cele două foste câștigătoare ale Ligii Campionilor se întâlnesc pe Camp Nou, într-un meci ce începe de la 1-0 pentru catalani.