Ivorianul în vârstă de 24 de ani a fost împrumutat de formația din Gruia la Rapid, până la finalul sezonului.
Formația antrenată de Dan Petrescu a câștigat în deplasare, scor 4-1, în runda cu numărul 26 a sezonului regulat.
Formația antrenată de Dan Petrescu a câștigat în deplasare, scor 4-1, în runda cu numărul 26 a sezonului regulat.
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat datele și orele de disputare ale rundei cu numărul 28 din sezonul regulat.
Nelu Varga, patronul formației din Gruia, a anunțat că negociază plecarea unui fotbalist.
Vicecampioana evoluează pe terenul celor de la UTA, formație aflată la jumătatea clasamentului.
U Cluj - Poli Iași s-a terminat 2-2, deși elevii lui Ioan Ovidiu Sabău conduceau cu 2 goluri după 90 de minute jucate. Dan Nistor a dat declarații despre catastrofa din prelungiri.
La finalul anului trecut, formația din Gruia a renunțat la unul dintre cei mai experimentați fotbaliști din lot, dar situația lui contractuală nu a fost clarificată până acum.
Atacantul de milioane de euro al CFR-ului, Louis Munteanu, este sigur că echipa din Ardeal poate câștiga titlul. Acesta a făcut un anunț despre echipa națională.