Proiectul care va fi edificat în localitatea Rîșca, județul Cluj, a primit, joi, undă verde de la Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului.
Campaniile ce vizează prevenția, respectiv depistarea precoce a cancerului de col uterin și a celui de sân, derulate cu sprijinul Consiliului Județean Cluj de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, la Cluj Arena, au prezentat un interes foarte crescut în rândul populației.
O delegație formată din reprezentanți ai U.E.F.A. și F.R.F. a inspectat, joi, stadionul Cluj Arena, în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea Campionatului European de Fotbal U21.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va realiza noi investiții, în valoare de peste 937.000 de lei.
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean 161Z Petea (DJ 161G) – Legii – Geaca (DJ 109C), cel mai recent drum integrat în rețeaua de drumuri pe care o are în administrare.
Consiliul Județean Cluj a demarat ample lucrări de modernizare și reabilitare pe drumul județean 108C Mănăstireni – Călata – Mărgău.
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj se va deplasa joi, începând cu ora 09.00, în localitatea Someșu Rece.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, va achiziționa nu mai puțin de 110 noi echipamente și aparaturi medicale, în valoare de peste 2.730.000 de lei.
Consiliul Județean Cluj a demarat pe drumul județean 103G Săndulești – DJ 107L lucrări de întreținere care vizează sectorul de drum situat pe raza localității.
Recomandări: