Universitatea Cluj nu traversează cea mai bună perioadă, însă antrenorul își dorește un rezultat pozitiv pe terenul unei formații aflate pe loc de play-off.
Formația din Gruia se duelează cu echipa care forțează accederea pe podiumul Superligii.
Primarul a avut doar cuvinte de laudă pentru "studenți", care au obținut un punct împotriva uneia dintre echipele care și-a depus candidatura la titlul din Superligă.
Formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a încheiat la egalitate, scor 1-1, jocul împotriva oltenilor, grație "veteranilor" intrați în repriza secundă.
Antrenorul Universității Cluj consideră că elevii săi se pot lupta de la egal la egal cu orice formație din Superligă.
Primarul e convins că elevii lui Ioan Ovidiu Sabău pot obține un rezultat pozitiv împotriva uneia dintre candidatele la titlul din Superligă.
Clubul clujean celebrează astfel Săptămâna Europeană a Sportului, care are loc în perioada 23-30 septembrie.
Pe lângă sosirea fotbalistului din atac, "studenții" au obținut și semnătura Andrei Peteleu, de la CFR Cluj, care sosește tot sub formă de împrumut.
Antrenorul italian e deja cu gândul la meciul retur contra celor de la Adana Demirspor, din preliminariile UEFA Conference League.