Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, reacționează la postarea medicului Flavia Groșan care susține că persoanele nevaccinate s-ar îmbolnăvi dacă fac sex cu persoane vaccinate anti-COVID: "dezinformează grosolan".
Zeci de nereguli grave care pun pacienții în pericol au fost descoperite la Spitalul Floreasca din Capitală, inclusiv la Centrul pentru Arși unde sunt tratați pacienți critici, după ce un pacient donator a avut curajul să vorbească.
Familia care şi-a îngropat miercuri copilul de doar 2 luni vrea să depună o plângere la Colegiul Medicilor. Aceştia spun că medicul care l-a văzut pe copil cu doar 4 zile înainte de deces nu i-a depistat micuţului pneumonia.
Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, afirmă că cei peste 3.000 de tineri care termină facultăţile de medicină din România nu se regăsesc în sistemul de sănătate autohton după ce termină studiile.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că rezidenţiatul va fi preluat de universităţile de Medicină, iar recunoaşterea calificării profesionale, inclusiv cea din străinătate, va fi preluată de către Colegiul Medicilor.
Blocarea angajărilor face imposibilă remedierea crizei resursei umane din sistemul medical, susţine Colegiul Medicilor din România, ceea ce pune "în pericol accesul populaţiei la asistenţa medicală primară".
Indolenţă, incompetenţă, indiferenţă la Spitalul din Urziceni. Si totuşi, în apărarea celor care au permis, prin somnul dulce din gardă, grozăvia naşterii pe betoanele din faţa spitalului, sare chiar președintele Colegiului Medicilor.
CNCD a decis sancţionarea fostei prezentatoare TV Olivia Steer pentru ”atingerea dreptului la demnitate a categoriei profesionale a medicilor”, în cadrul unei postări pe Facebook din timpul pandemiei.
„Consimțământul informat al pacientului" era falsificat. După semnarea de către pacienți, era adăugat, fără ca aceștia să știe, cu un pasaj scris de mână prin care și-ar fi dat acordul pentru pentru implantarea unor dispozitive refolosite.
Un medic oncolog este acuzat că a luat de 64 de ori mită în bani sau bunuri, fapte documentate cu înregistrări audio și video pe care anchetatorii le-a făcut după ce a fost făcut denunțul.