Europarlamentarul liberal Daniel Buda a avut o discuție cu Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Inovare și Cercetare, prezentându-i câteva dintre problemele identificate la Cluj.
Colegiul Director al PNL Cluj a hotărât, cu majoritate de voturi, susţinerea lui Florin Cîţu la funcţia de preşedinte al partidului.
Parlamentarul liberal Radu Moisin susține că una dintre prioritățile sale pentru bugetul pe anul 2022 este achiziționarea de noi ambulanțe destinate județului Cluj.
Deputatul liberal Radu Moisin se arată îngrijorat de situația din PNL, care pierde din ce în ce mai tare din simpatia electoratului, pe fondul luptei pentru putere de la vârful partidului.
Moțiunea de candidatură la președinția PNL a premierului Florin Cîțu – „România liberală” – a fost prezentată, vineri seara, la Cluj, în cadrul principalei organizații de susținători, condusă de primarul Emil Boc și europarlamentarul Daniel Buda.
Parlamentarul clujean susține că alegerile interne din PNL, din această toamnă, sunt cele mai mediatizate din ultimii 30 de ani.
Moțiunea intitulată „România liberală” reprezintă programul de candidatură pentru președinția Partidului Național Liberal a premierului Florin Cîțu.
Deputatul liberal de Cluj, Sorin Moldovan, îl susține pe premierul Florin Cîțu pentru a obține funcția de președinte al Partidului Național Liberal.
Președintele Consiliului Județean Cluj este supărat pe situația actuală din PNL și nu crede în reforma partidului atât timp cât se va lucra cu aceeași echipă.
Recomandări: