Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, contestat de opoziţie în cadrul unui conflict soldat cu peste 100.000 de morţi, a declarat că intenţionează să candideze în scrutinul prezidenţial din 2014 dacă "poporul va vrea", informează AFP.
Rusia avertizează că o rezoluţie cu caracter constrângător prin care Siria ar fi ameninţată cu o intervenţie militară riscă să conducă la eşecul procesului de pace, informează AFP.
Rusia lucrează împreună cu regimul de la Damasc la elaborarea unui "plan concret" vizând plasarea arsenalului chimic al Siriei sub control internaţional, a declarat marţi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, relatează AFP.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a avertizat, luni, Statele Unite împotriva oricărui atac împotriva regimului său, cerând Washingtonului să "se aştepte la orice" în caz de acţiune, relatează AFP.
Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu a tras un semnal de alarmă astăzi, în catedrala de acest rit din centrul Clujului, cu privire la efectele nefaste ale încercării de realiza pace în zone de conflict prin intermediul armelor. Credincioşii greco-catolici s-au alăturat îndemnului Papei Francisc de rugăciune pentru pace în Siria.
Alegerile primare din 2014, extenuarea faţă de război, precedentul irakian sau respingerea lui Obama repezintă tot atâtea motive pentru congresmenii americani de a nu autoriza o intervenţie militară în Siria, relatează AFP.
DAMASC (MEDIAFAX) Regimul sirian nu va ceda în faţa ameninţărilor atacurilor occidentale, chiar dacă ar avea loc un al treilea război mondial, a declarat miercuri Faycal Moqdad, adjunctul ministrului sirian de externe, într-un interviu în exclusivitate pentru AFP.
Atacul chimic de la 21 august, lângă Damasc, a fost comis de regimul sirian şi s-a soldat cu "cel puţin 281" de morţi, în special în rândul populaţiei civile, potrivit unor informaţii aparţinând serviciilor franceze de informaţii date publicităţii luni de către Guvern, relateazaă AFP.
Informaţiile prezentate de Statele Unite şi aliaţii lor privind folosirea armelor chimice de către regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad la periferia Damascului "nu conving deloc" Rusia, a declarat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.