Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor s-a pronunțat în legătură cu faza controversată din runda precedentă.
Atacantul Universității Cluj a primit o veste bună din partea lui Daniel Pancu, cel care e convins că tânărul jucător va reprezenta în viitor o soluție și pentru naționala de seniori.
Unul dintre jucătorii plecați în vară de la Cluj-Napoca ar putea aduce o nouă sumă importantă în conturile clubului.
Formația antrenată de Dan Petrescu a demarat negocierile cu un mijlocaș aflat în ultimele 6 luni de contract.
Atacantul celor de la CFR Cluj a fost asemănat de un fost internațional cu francezul Karim Benzema.
Cristi Balaj, președintele clubului din Gruia, a explicat modul în care tehnicianul abordează jocurile pe care echipa sa la dispută.
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis amendarea ambelor formații clujene în urma duelului direct.
Aflat pe radarul celor de la CFR Cluj, un jucător a ales să evolueze pentru o echipă din ligile inferioare.
Președintele formației din Gruia i-a răspuns antrenorului echipei oltene după jocul direct din play-off-ul Superligii.