UBB Cluj felicită echipa de fotbal Universitatea Cluj pentru acest sezon în care a devenit vicecampioana României și finalistă a Cupei României, performanțe care îi asigură calificarea în preliminariile Europa League.
Un suporter al echipei FC Universitatea Cluj a fost condamnat de Judecătoria Cluj-Napoca după incidentele violente produse la finalul derby-ului cu CFR Cluj.
LPF a anunțat datele și orele de disputare ale rundei cu numărul 10 din play-off.
Formația clujeană a cedat în fața celor de la CS U Craiova, atât în Cupă, cât și în campionat, dar a transmis mulțumiri celor care le-au fost alături de-a lungul stagiunii.
Echipa antrenată de Cristiano Bergodi va începe aventura în competiție în primul tur preliminar.
Experimentatul jucător al Universității Cluj a vorbit imediat după înfrângerea suferită de "studenți" în Oltenia.
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat, duminică seara, într-o conferință de presă, că Universitatea Craiova merită titlul de campioană, precizând că a demonstrat că este cea mai bună echipă din campionat, reușind eventul.
Formația antrenată de Cristiano Bergodi a avut o evoluție mult sub așteptări în "finala" campionatului, pe care a pierdut-o cu 5-0.
Oficialii liderului din Superligă au decis să încerce toate metodele pentru destabilizarea "studenților" înaintea jocului direct.