Formația antrenată de Cristiano Bergodi a fost condusă la finalul primei reprize, dar în cele din urmă s-a impus cu 2-1, în cea de-a treia etapă a sezonului regulat.
Anunțat titular în partida dintre Universitatea Cluj și FC Botoșani, jucătorul în vârstă de 37 de ani ajunge la 515 partide pe prima scenă a fotbalului românesc.
La cererea formației din Gruia, întâlnirea dintre cele două rivale din oraș a fost amânată.
Formația din Gruia a cerut reprogramarea jocului împotriva rivalei din oraș, Universitatea.
Eliminați din UEFA Conference League, "studenții" își concentrează eforturile pe jocurile din campionat.
FC Universitatea Cluj primește, la Sfântu Gheorghe, vizita celor de la FC Botoșani, pentru o partidă programată luni, de la ora 18:30 și care face parte din runda a treia a Superligii.
Vicecampioana României a ținut să le mulțumească suporterilor care i-au urmat pe elevii lui Cristiano Bergodi prin Europa.
Mijlocașul vicecampioanei României a fost vizibil afectat de eșec, dar a recunoscut calitatea adversarilor cu care s-au duelat "studenții".