Luna viitoare, românii sunt chemați la urne să își aleagă reprezentanții la nivelul administrației locale și pe cei din Parlamentul European. Până atunci, vor avea de urmărit o „bătălie” electorală atipică.
Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, comentat decizia primarului și a președintelui CJ Cluj de a candida pentru noi mandate.
Alegerile locale și europarlamentare vor fi organizate exact peste două luni de zile, în 9 iunie 2024. Pregătirile în cadrul partidelor politice sunt în toi pentru ca totul să iasă așa cum și-au propus.
De patru domenii strategice trebuiau să aibă grijă politicienii ca de ochii din cap: mâncare, medicamente, energie și apărare (apropo, războiul e lângă noi de doi ani, dar UE nu a trecut la economia de război, dar asta este altă temă de discuție).
Execuvitul a adoptat, luni, hotărârea de Guvern privind aprobarea calendarului alegerilor europarlamentare şi locale din 9 iunie 2024.
Ar fi vorba Dan Shomon, care a fost șeful de campanie și director politic în staff-ul președintelui american Barack Obama. Potrivit PSD Cluj, el urmează să va conduce campania electorală a lui Avram Gal pentru funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii.
În procesul intentat de fosta jurnalistă a revistei Elle, E. Jean Carroll, fostul președinte american, Donald Trump, a fost găsit vinovat de abuz sexual și defăimare, a transmis CNN.
Lula da Silva a obținut 50,9% din totalul voturilor valide, în timp ce 49,1% din voturi au mers către Jair Bolsonaro, după ce au fost numărate voturile brazilienilor, anunță resultados.tse.jus.br.
Război din Ucraina, criza energetică, știri mondene de tot felul, dați-vă la o parte, a început campania pentru Președinția Romîniei din 2024. Iată un subiect care trebuie, cel putin pentru moment, să abată atenția de la problemele