România, o țară în care natalitatea nu e o mândrie națională, continuă să practice în spitale ”violența obstetrică”, fără ca cei care o practică să fie trași la răspundere. Pentru că, nu-i așa, cultura instituțională a negării e la ea acasă în România.
Una dintre cele mai spectaculoase scene de festival din Europa, prinde contur în Cluj-Napoca. Ce detalii a oferit Edy Chereji, co-fondator UNTOLD, despre scena principală a festivalului care se montează pe Cluj Arena.
Menținerea cursurilor de apă și a barajelor în condiții bune este esențială pentru siguranța comunității și protecția mediului.
Transportul public este o prioritate pentru cetățenii din zona metropolitană. Ce i-a transmis Primarul din Gilău, Gelu Topan, directorului Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Liviu Neag.
Americanii de la Emerson, cu subsidiară în Cluj-Napoca de peste 20 de ani, au tăiat peste 200 de posturi şi în 2025, la fel ca în 2024, însă au raportat un profit net de peste 2 ori mai mare, de 270 mil. lei, notează Ziarul Financiar.
Persoanele care vând bilete CTP lângă ATM-urile de bilete de la Minerva din Mănăștur și-au făcut și toaletă. În văzul lumii.
În seara de miercuri, 1 iulie, polițiștii clujeni au fost anunțați de familia unei femei în vârstă de 42 de ani din Cluj-Napoca de faptul că aceasta a dispărut de acasă de câteva zile.
Prejudicii de peste 400.000 de lei au fost prevenite de polițiști în cadrul acțiunilor privind înșelăciunile prin ATM-uri de criptomonede. Atenție la felul în care operează infractorii!
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca care este motivul pentru care nu mai apare în clasamentul Times Higher Education Sustainability Impact.