Proiectele CJ Cluj, care vizează finanțarea a 16 servicii sociale rezidențiale și de zi din cadrul DGASPC Cluj, au fost aprobate pentru finanțare din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Consiliul Județean Cluj organizează prin DGASPC, o serie de activități cu scopul de a crește conștientizarea asupra bolii Alzheimer și a altor forme de demență și de a susține pacienții și familiile lor.
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare de marți, 11 proiecte de hotărâre ce vizează dotarea, din fonduri nerambursabile, a unor servicii sociale rezidențiale și de zi din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj.
Președintele Consiliului Județean a împărțit cadourile pregătite de către clujeni pentru copiii instituționalizați din cele 32 de centre și case de tip familial din județ, aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj.
Este vorba de un proiect de tip SHOE BOX, unde clujenii sunt invitați să participe și să aducă bucurie în sufletul unui copil din centrele DGASPC Cluj, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Din luna ianuarie și până în prezent, la nivelul D.G.A.S.P.C. Cluj au fost recepționate 1.013 apeluri la 119, numărul unic destinat cazurilor de abuz împotriva copiilor.
Sătulă de ignoranța autorităților, o profesoară din Cluj a publicat un set de fotografii de coşmar de la Școala Gimnazială Specială Huedin şi un mesaj care s-a viralizat. Care a fost reacţia preşedintelui CJ, Alin Tişe.
Primul centru de tip Respiro, pentru persoane adulte cu dizabilități, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj și-a deschis porțile luni, 15 mai 2023.
Sindicatul Național Pro Lex atrage atenția asupra unei situații grave care se derulează de o lungă perioadă la DGASPC Cluj și care, o dată cu data de 1 mai, va deveni imposibil de gestionat dacă nu se iau măsuri urgente.
Recomandări: