Concedieri la Hidroserv Cluj, societatea care se ocupă de întreţinerea şi reparaţia instalaţiilor Hidroelectrica.
Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi, la reuniunea Clubului de la Bucureşti, că ministerul său are în subordine 57 de companii de stat căpuşate, el precizând că modelul insolvenţei aplicat Hidroelectrica trebuie să fie un exemplu pentru toate celelalte.
Reprezentanţii Euro Insol şi conducerea Hidroelectrica analizează astăzi modalităţile de finanţare pentru relansarea proiectului hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti şi de selecţie a investitorilor.
Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă până la 31 decembrie, iar intrarea companiei în faliment ar cauza dispariţia "unui monopol" de pe piaţa serviciilor de reglare a sistemului energetic şi ar avea ca efect "intrarea în beznă" a României, potrivit administratorul judidiciar al companiei.
Producătorul de energie electrică, aflat în prezent în insolvenţă, datorează sucursalelor Bucur Obor şi Unirii ale băncii clujene o sumă consistentă. Acestea s-au înscris la masa credală.
Premierul Victor Ponta a postat în această dimineaţă pe blog “un mic raport preliminar numit”, în care spune că actuala guvernare a pus capăt “furtului organizat politic de la Hidroelectrica”, ca şi “reţelei de crimă organizată de la ANAF”.
Guvernul a moştenit adevărate "bombe" economice, precum situaţia Oltchim sau a Hidroelectrica, şi are obligaţia să le rezolve prin eliminarea corupţiei politice şi a avantajelor materiale de care beneficiază cei implicaţi în operaţiuni de fraudare a banilor publici, a afirmat premierul Victor Ponta.
Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, iar primele societăţi vizate sunt Hidroelectrica şi Transgaz, a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI.
Hidroelectrica va rezilia cele mai multe dintre contractele directe de vânzare a energiei încheiate cu mai mulţi traderi şi furnizori de energie, decizia urmând să fie anunţată săptămâna viitoare, au declarat pentru Mediafax surse apropiate negocierilor.