Recep Tayyip Erdoğan are cale liberă spre un nou mandat după ce procurorii turci au cerut pedepse de mii de ani de închisoare pentru principalul rival al președintelui, primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, aflat deja în detenție, fiind acuzat de corupție.
După declarația vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile speciale ale magistraților care au devenit un fel de Caritas pentru o categorie de români, fostul ministru al Justiției Monica Macovei transmite că „independența justiției” nu ar trebui să se înțeleagă dreptul magistraților „de a face orice”.
Excluderea judecătorului clujean Cristi Danileț din magistratură a avut ecou până la Ambasada Statelor Unite care a reacţionat într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției.
Rareș Bogdan atrage atenţia asupra "capcanei" pe care încearcă Liviu Dragnea să o întindă electoratului printr-o eventuală sacrificare a ministrului Justiţiei, susţinând că inițiativele legate de justiţie "merg mai departe. Cu Tudorel, sau fără".
500 de procurori au semnat o ”declarație de independență”, ca reacție la decizia Curții Constituționale a României privind revocarea șefei DNA, precizând că ministrul justiției nu poate avea niciun rol în cariera mag
CSM a decis, în urma plenului de marţi, să respingă raportul Inspecţiei Judiciare privind cererea de apărare a independenţei sistemului judiciar şi a reputaţiei procurorilor DNA cu opt la şapte voturi.
Consiliul Superior al Magistraturii a publicat, vineri, protocolul încheiat în anul 2012 între CSM şi SRI.