Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reținut de polițiștii din Dej după ce acesta și-a snopit partenera în bătaie, iar apoi a tâlhărit-o. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva individului.
Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție emis de Judecătoria Dej față de soțul fostei sale soții.
Un caz extrem de grav a fost semnalat în apropiere de municipiul Dej, județul Cluj, unde o fată în vârstă de doar 13 ani ar fi fost victima unui viol în care au fost implicați mai mulți bărbați.
Cazul 2 Mai, în varianta clujeană: În procesul unui tânăr din Gherla care a omorât 2 oameni anul trecut, conducând drogat, sentința dată în luna aprilie de judecătorii de la Dej a fost schimbată de Curtea de Apel
Tânărul care a provocat un accident mortal în Gherla, în urmă cu cini luni, și-a primit sentința. Acesta s-a urcat la volan beat și drogat.
Curtea de Apel Cluj a transmis, în urma verificărilor, că procurorul care se ocupa de cazul violatorului din comuna Cășeiu nu a sesizat la timp judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare, astfel că mandatul de reținere
Toți cei șase inculpați din dosarul de proxenetism din Dej au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Omul de afaceri Vicențiu Știr, fost secretar de stat în două ministere, a vândut principala sa firmă din grup unui angajat care ulterior a cerut insolvența acesteia.