Sorin Cîmpeanu a anunţat că vineri, la ora 10.00, la Palatul Victoria, vor fi discuţii despre măsurile pentru deschiderea şcolilor cu prezenţă fizică din 13 septembrie.
Peste 25.000 de credincioși au participat, la final de săpătămână, la pelerinajul de la Mănăştirea Nicula din judeţul Cluj, cu ocazia sărbătorii de 15 august - Adormirea Maicii Domnului.
Anul acesta, marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, întâmpinat cu multă evlavie de toți credincioșii, va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”.
Bianca Dobroiu, fotomodelul de origine română care a fost "pacientul 1" la Bologna, anul trecut, fiind testată pozitiv timp de 80 de zile, se confruntă din nou cu teribila boală, de data aceasta fiind infectată cu varianta Delta. Aceasta era nevaccinată.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne a declarat că numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere în Europa şi că în România sunt relaxate măsurile mult mai mult decât t în alte ţări
Profesorul de sănătate publică de la UBB Cluj, Răzvan Cherecheş, atrage atenţia autorităţilor statului cu privire la felul în care se vor putea desfăşura cursurile începând cu luna viitoare, în contextul în care minsterul Educaţiei nu pare preocupat de acest lucru.
Până acum, acesta este cel mai aglomerat weekend la mare din sezonul turistic. Cazurile de COVID-19 se înmulţesc, iar românii au uitat de pandemie şi de portul măştilor în spaţiile aglomerate.
Cazurile confirmate de COVID-19 varianta Delta au crescut în Europa în fiecare săptămână în ultimele patru săptămâni. Care sunt măsurile de precauție esențiale pe care le putem lua dacă dorim să călătorim.
Masca rămâne cea mai importantă barieră prin care ne putem proteja față de toate variantele virale de acum, a declarat, duminică, la emisiunea "În fața ta", medicul Valeriu Gheorghiță
Recomandări: