Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, luni, că a semnat ordinul privind durata temelor pentru elevi încă dinainte de minivacanţa de 1 decembrie.
Un profesor de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca este noul preşedinte al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice.
Avocaţii lui Victor Ponta au depus joi la Curtea de Apel Bucureşti o solicitare de anulare a ordinului ministrului Educaţiei privind retragerea titlului de doctor.
Ministerul Educației va demara în această toamnă evaluarea școlilor doctorale.
Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca, care a întocmit Indexul Operelor Plagiate, i-a cerut noului ministru al Educaţiei să-i revoce pe conducătorii de universităţi pentru care există dovezi de plagiat.
Ministrul Adrian Curaj a declarat că este necesară implementarea unui cod de etică în instituţiile de învăţământ din România.
Propunerea finală în ceea ce priveşte noul plan cadru pentru învăţământul gimnazial va fi prezentată săptămâna viitoare.
Pentru performanţele obţinute la un concurs internaţional, o elevă a Colegiului Naţional Emil Racoviţă din Cluj-Napoca a fost premiată de către ministrul Educaţiei.
Ministrul Educaţiei le solicită instituţiilor de învăţământ superior o analiză punctuală a cazurilor profesorilor care le-au acordat recomandări puscariaşilor pentru fiecare titlu scris de acesţia în detenţie.
Recomandări: