Președintele Nicușor Dan va participa luni la Summitul B9 și Țările Nordice, care va avea loc la Vilnius, Lituania, aceasta fiind prima sa deplasare externă ca șef al statului.
Nicușor Dan, iți mulțumesc. Faptul că ai te-ai încălțat cu cizme si ai intrat, la propriu, în ”noroiul” din linia întâi a economiei, m-a uns la suflet.
Nicușor Dan, președintele României, a mers sâmbătă la Salina Praid, care a fost inundată.
După decizia surprinzătoare a Curții Constituționale de a secretiza averile aleșilor, gazetarul Cristian Tudor Popescu spune că de fapt ceea ce a făcut CCR joi seara este un îndemn ”călduros la adunatul de averi prin infracțiune de către persoanele cu funcții în stat”.
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat la decizia CCR ca declarațiile de avere ale aleșilor să nu mai includă bunurile și veniturile soților sau copiilor, articolul care prevede publicarea declarațiilor fiind neconstituțional, potrivit CCR.
Nicușor Dan susține formarea unui guvern stabil, condus de un premier politic, nu tehnocrat.
Seară tristă pentru analiștii apocalipsei economice care, fără să ne spună nici până acum pe a cui stat de plată sunt, prorocesc de vreun an că România va ajunge în coma junk-ului.
Liberalii și-au exprimat disponibilitatea, la consultările de miercuri de la Palatul Cotroceni, de a participa la guvernare, a anunțat președintele interimar al partidului, Ilie Bolojan.
Președintele Consiliului Județean Cluj spune că a trăit momente jignitoare între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din luna mai, atunci când i s-a transmis că mai bine ar fi să nu se folosească însemnele PNL în campania pentru susținerea lui Nicușor Dan.